clănțănire
Parte de vorbire: s.f.
Etimologie: (clănțăni)
Etimologie: (clănțăni)
1. acțiunea de a clănțăni și rezultatul ei.
2. ciocnirea ritmică a dinților, a unor obiecte de metal etc.
3. apăsare repetată pe clanța ușii.
4. (fig.; depr.) flecăreală.
5. (fig.) ceartă.