Dictionar

clan

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. clan)

1. grup de familii înrudite la popoarele celtice.
2. comunitate umană din orânduirea primitivă, formată din indivizi uniți prin legături de rudenie și de limbă; gintă, trib.
3. mic grup de specii vegetale, crescute pe suprafețe puțin întinse, care tind să se răspândească.
4. (peior.) clică.
 

ciclan

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cyclane)

1. hidrocarbură ciclică saturată; cicloparafină; cicloalcan, naftenă.
 

clandestin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. clandestin, lat. clandestinus)

1. cu caracter secret; ilicit, conspirativ.
 

clandestinitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. clandestinité)

1. caracter clandestin; ilegalitate.
 

clangor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. clangor)

1. rezonanță metalică a zgomotului inimii.
 

clanism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (cf. fr. clanisme)

1. organizare socială bazată pe clanuri.
 

clanist

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (din [Ku-Klux] Klan + ist)

1. adept al ideilor și metodelor Ku-Klux-Klanului.
 

alertă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. alerte)

1. semnal, de obicei sonor, a unui pericol iminent care declanșează luarea măsurilor necesare pentru a-l evita; alarmă, prevenire.
2. stare de apărare în fața unui pericol, a unei situații critice; durata acestei stări.
3. semnal convențional internațional folosit pentru a atrage atenția asupra evoluției diverselor fenomene cerești.
4. (expr.) a fi în ~ = a fi într-o stare de îngrijorare vigilentă.
 

algonevroză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (algo- + nevroză)

1. simptomatologie nevrotică declanșată de o durere fizică.
 

amorsa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. amorcer)

1. a pune o amorsă (1).
2. a începe unele lucrări de construcții sau amenajări genistice.
3. a provoca declanșarea unei acțiuni.
 

anclanșa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. enclencher)

1. a angrena un mecanism în vederea declanșării.
 

asincron, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. asynchrone)

1. care nu este sincron; asincronic.
2. mașină ~ă = mașină cu curenți alternativi a cărei frecvență a forțelor electromotoare nu este în raport constant cu viteza; motor ~ = motor a cărui turație a rotorului diferă de a câmpului magnetic al statorului.
3. (inform.; despre un ordinator) la care fiecare operație este declanșată printr-un semnal provocat de terminarea operației precedente.
 

autocomandă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. autocommande)

1. comandă care se declanșează automat la apariția unui eveniment, când anumite condiții sunt îndeplinite et cetera; comandă automată.