Dictionar

claritate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. claritas, fr. clarté)

1. însușirea a ceea ce este clar; limpezime, puritate.
2. calitate a sunetului sau a vocii de a răsuna distinct.
3. limpezime în gândire, în vorbire; expunere pe înțeles.
 

inclaritate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (in- + claritate)

1. lipsă de claritate, obscuritate.
2. neclaritate.
 

neclaritate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ne- + claritate)

1. lipsă de claritate, inclaritate.
2. idee sau exprimare lipsită de claritate, confuză, echivocă.
 
 
 

apolinism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (apolin/ic/ + -ism)

1. caracter apolinic, concentrat pe claritate și frumusețe, pe măsură și ordine.
 
 

explicitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. explicité)

1. caracterul a ceea ce este explicit; claritate.
 

grandangular

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. grand-angulaire)

1. (cinem.) obiectiv de filmare cu distanță focală scurtă, cu un unghi de cuprindere mare și profunzime de claritate ridicată.