Dictionar

cocotă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cocotte)

1. femeie de moravuri uşoare; prostituată.
 

cocoțare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (cocoța)

1. urcare pe ceva; așezare pe un loc mai ridicat; promovare dubioasă; cocoțat, cocoțire, cocoțit.
 

cucuiat, -ă

Parte de vorbire:  adj. (reg.)  
Etimologie: (cucui + -at)

1. (despre păsări) moțat.
2. (despre pui de animale cornute) căruia încep să-i crească coarnele.
3. (despre oameni) cocoțat pe ceva.
 

cocoțare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (cocoța)

1. urcare pe ceva; așezare pe un loc mai ridicat; promovare dubioasă; cocoțat, cocoțire, cocoțit.