colectiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. collectif, lat. collectivus)

1. adj. rezultat din munca, din activitatea mai multor persoane; referitor la ideea de colectivitate.
2. substantiv ~ = substantiv care, la singular, denumește o multitudine de obiecte identice, considerate ca un întreg; sufix ~ - sufix cu ajutorul căruia se formează substantive colective; numeral ~ = numeral care exprimă ideea de grupare a obiectelor în timp și spațiu.
3. care aparține tuturor; comun, obștesc, social.
4. s. n. grup de oameni care lucrează în același loc de producție, cu interese și concepții comune, purtând fiecare răspunderea muncii depuse, sub o conducere unică.

colectivism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. collectivisme, rus. kollektivizm)

1. principiu fundamental al doctrinei comuniste exprimând colaborarea, solidaritatea, comunitatea de interese față de cauza generală comună.

colectivist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. collectiviste)

1. (partizan) al colectivismului.

colectivitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. collectivité)

1. grup mare de oameni care duc o viață colectivă.
2. societate.
3. ~ statistică = totalitatea unităților statistice studiate pentru cunoașterea fenomenelor sau proceselor economice, având unele trăsături comune, caracteristici statistice, dar o mărime variabilă.

colectiviza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. collectiviser)

1. a uni într-o comunitate, într-un grup etc.

activ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. actif, lat. activus, II, 2/ rus. aktiv)

1. adj. care participă efectiv la o acțiune; harnic, dinamic.
2. (biol.) aflat în stare de completă funcționare.
3. membru ~ = membru al unei organizații, instituții, având obligații și bucurându-se de drepturi depline.
4. (mil.) în activitate.
5. (despre corpuri, substanțe) care intră ușor în reacție.
6. (despre diateza verbală) care arată că subiectul săvârșește acțiunea.
7. vocabular ~ = vocabular folosit în mod curent.
8. (despre operații, conturi, bilanțuri) care se soldează cu un profit.
9. s. n. totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, instituții etc.; parte a bilanțului în care sunt înscrise aceste mijloace.
10. colectiv de membri pe lângă un organ de partid, pe care se sprijină în întreaga sa activitate.
11. adv. în mod activ.

agrume

Parte de vorbire:  s.f. pl.  
Etimologie: (fr. agrumes)

1. termen generic care denumește fructele citrice; hesperide.
2. denumire colectivă pentru portocale, lămâi, mandarine, grepfruturi etc.

amixie 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amixie)

1. reproducere a unui organism pe cale asexuată la speciile inferioare.
2. restricție impusă membrilor unei colectivități de a contracta căsătorii cu parteneri din aceeași castă, rasă, religie etc.

anarhie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anarchie, gr. anarkhia)

1. stare de dezvoltare, de haos într-o țară, instituție etc.
2. indisciplină, nesupunere a individului față de o colectivitate organizată.

anglofonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anglophonie)

1. colectivitate din popoarele anglofone.

ansamblu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. ensemble)

1. tot unitar rezultat din unirea unor elemente izolate; totalitate.
2. colectiv artistic al unui teatru.
3. grup de muzicieni care cântă împreună; formație.
4. piesă muzicală pentru o astfel de formație.