OK
X
COLO- (1)
Parte de vorbire:
prefix
Etimologie: (gr. kolon „coloană, intestinul gros”)
1.
„colon,
intestinul
gros;
colic,
abdominal”.
COLO- (2)
Parte de vorbire:
prefix
Etimologie: (gr. kolla „gumă, clei”)
1.
„clei,
gelatină,
coloid;
cleios,
lipicios”.
COLO- (3)
Parte de vorbire:
prefix
Etimologie: (gr. khole „fiere”)
1.
„fiere,
bilă;
biliar,
hepatic”.
coloană
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. colonne)
1.
stâlp
cilindric
de
piatră,
marmură
etc.
destinat
să
susțină
un
antablament.
2.
formație
cu
aspect
de
stâlp
apărută
în
peșteri
prin
unirea
unei
stalactite
cu
o
stalagmită.
3.
~
vertebrală
=
șira
spinării.
4.
parte
dintr-un
catarg
care
iese
deasupra
punții.
5.
masă
a
unui
fluid
care
ia
formă
cilindrică
atunci
când
este
închisă
într-un
tub
sau
când
țâșnește
cu
putere
dintr-o
conductă.
6.
secțiune
verticală
a
unei
pagini
tipărite
sau
manuscrise.
7.
rubrică
(într-un
formular,
într-un
registru
etc.).
8.
șir
vertical
de
cifre.
9.
denumire
a
mai
multor
aparate
în
chimie
și
în
industria
chimică,
dintr-o
manta
verticală,
cilindrică,
de
metal
etc.,
conținând
materiale
absorbante,
filtrante
etc.
10.
convoi
de
oameni,
animale,
vehicule,
nave,
care
merge
rânduit
în
șiruri
paralele
în
adâncime.
11.
~a
a
cincea
=
grup
de
trădători
în
slujba
dușmanului,
care
organizează
diversiuni,
acte
de
sabotaj
etc.
pentru
a
dezorganiza
spatele
frontului.
12.
(cinem.)
~
sonoră
=
ansamblu
de
sunete
care
însoțește
imaginile
unui
film.
colobomă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. coloboma gr. koloboma)
1.
fisură
congenitală
sau
traumatică
la
nivelul
pleoapelor,
irisului,
coroidei
sau
retinei.
colocare
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (coloca)
1.
(înv.)
plasare
a
unui
capital
cu
scopul
de
a
obține
profit;
investire.
2.
(jur.)
înscriere
a
unui
creditor,
în
raport
cu
altul,
în
ordinea
reglementată
de
lege
pentru
plătirea
creanțelor;
colocat,
colocație.
3.
(inform.)
găzduirea
unui
server,
proprietatea
clientului,
într-un
centru
de
date.
4.
(lingv.)
asociere
obișnuită
și
privilegiată
a
două
sau
mai
multe
cuvinte
într-o
propoziție;
colocație.
abacă
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. abaque, lat. abacus)
1.
(arhitectură)
partea
superioară
a
capitelului
unei
coloane;
placă
de
piatră
care
formează
partea
superioară
a
capitelului
unei
coloane
și
pe
care
se
sprijină
arhitrava.
2.
(matematică)
sistem
de
linii
înscrise
într-un
plan,
care
corespund
unei
ecuații;
nomogramă.
3.
(fizică)
reprezentare
geometrică
și
algebrică
a
unui
spectru
luminos
4.
(var.)
(s.n.)
abac.
abietin
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. abiétine)
1.
substanță
rășinoasă
extrasă
din
lemnul
de
brad,
sub
formă
de
cristale
incolore,
solubile
în
apă
și
alcool;
coniferină.
2.
substanță
rășinoasă,
extrasă
din
terebentina
de
Strasbourg
sau
balsamul
de
Canada,
capabilă
să
se
cristalizeze.
abțibild
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (germ. Abziehbild)
1.
mic
desen
colorat
gumat
pe
o
parte,
care
se
aplică
pe
o
suprafață
netedă.
2.
(fam.;
pl.)
nimicuri,
mărunțișuri;
mici
șmecherii.
acefalorahie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: ( engl. acephalorrhachia)
1.
lipsa
congenitală
a
capului
și
a
coloanei
vertebrale.
acetilceluloză
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. acétylcellulose)
1.
ester
acetic
al
celulozei,
masă
plastică,
incoloră,
mai
puțin
inflamabilă
decât
nitroceluloza.
acetilenă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. acétylène)
1.
hidrocarbură
aciclică
nesaturată,
gaz
incolor
cu
miros
specific,
explozibil,
care
arde
cu
flacără
albă
intensă.