Dictionar

combinație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. combinatio)

1. reunire, îmbinare, combinare.
2. substanță formată din două sau mai multe elemente chimice.
3. (fam.) aranjament, plan; calcul.
 

combinație

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT combinatio
2. FR combination
3. EN combination
4. DE Kombination; Zusammenstellung
5. RU комбинaция
6. HU kombináció, összeállítás
 

combinație nouă; neocombinație

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT combinatio nova; neocombinatio
2. FR combination nouvelle
3. EN new combination
4. DE neue Kombination; Neukombination
5. RU новaя комбинaция; новокомбинaция
6. HU új kombináció, új összeállítás
 

acvaterariu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (acva/riu/ + terariu)

1. combinație între un acvariu și un terariu.
 

albuminat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. albuminate)

1. combinație a unei albumine cu oxizi metalici; metaproteină.
 

aldoximă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. aldoxime)

1. combinație organică rezultată din condensarea unei aldehide cu hidroxilamina.
 

amoniac

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ammoniac)

1. gaz incolor, sufocant, cu miros înțepător, înecăcios, combinație a hidrogenului cu azotul.
 

amoniat

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. ammoniate)

1. combinație a amoniacului cu un oxid metalic; amoniacat.
 

anhidridă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anhydride)

1. substanță anorganică (oxid) care, în combinație cu apa, dă un acid.
2. substanță organică rezultând prin eliminarea unei molecule de apă din două grupări carboxil.
3. ~ carbonică = bioxid de carbon; ~ acetică = lichid incolor cu miros înțepător, folosit la fabricarea coloranților, a medicamentelor etc.