Dictionar

concrețiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. concretion, lat. concretio)

1. depunere care se formează în rocile sedimentare prin concentrarea substanțelor minerale din soluții apoase în jurul unui corp străin; sinter.
2. formațiune din precipitări de săruri în țesuturi sau organe cavitare.
 

angiolit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. angiolithe)

1. concrețiune calcaroasă în interiorul angioamelor cavernoase.
 

bezoar

Parte de vorbire:  I. s.n., II. s.m.  
Etimologie: (I. fr. bézoard, II. engl. bezoar [ibex])

1. I. concrețiune calculoasă formată din resturi vegetale sau din păr, în tubul digestiv al unor patrupede.
2. II. specie de capre sălbatice din munții stâncoși din Creta, din Asia Mică și din Caucaz.
 

bronholit

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. broncholithe)

1. (med.) concrețiune minerală care apare într-un arbore traheobronșic sau într-o cavitate care comunică cu acesta; calcul bronhic.
 

cistolit

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. cystolithe)

1. (med.) calcul vezical.
2. (bot.) concrețiune sferică de carbonat de calciu, de forma unui ciorchine, pe fața internă a membranei celulare.
 

concreționare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. concreţiona)

1. operație de realizare a unor piese prin încălzirea unor pulberi și prin presarea lor în forme speciale; sinterizare.
2. (geol.) formare a concrețiunilor; concrețiune.
 

enterolit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. entérolithe)

1. concrețiune minerală formată în intestin; calcul intestinal.