Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. concret, lat. concretus)
1. adj. care se poate percepe prin simţuri; palpabil.
2. (despre substantive) care denumeşte obiecte perceptibile prin simţuri.
3. muzică ~ă = muzică pe baza prelucrării unui complex de sunete (muzicale sau zgomote) cu ajutorul aparaturii electronice.
5. s. n. categorie filozofică desemnând unitatea multiplelor determinări, însuşiri, laturi ale obiectelor şi fenomenelor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. concretezza)
1. caracter concret; concretitate, concretitudine.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. concrétionner)
1. refl. a suferi procesul de concreţionare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. concrétionnaire)
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. concreţiona)
1. operație de realizare a unor piese prin încălzirea unor pulberi și prin presarea lor în forme speciale; sinterizare.
2. (geol.) formare a concrețiunilor; concrețiune.
Parte de vorbire: s.
Origine: (concret + -ism)
2. tendinţă în demersul ideativ şi în comportament de a lega totul la nivelul perceptiv.
3. concepţie potrivit căreia substratul ultim al lumii sunt lucrurile concrete, materiale; reism.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (germ. abstrakt, lat. abstractus)
1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducţii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înţeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducţia abstractă şi încifrarea imaginii; abstracţionism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acţiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoaşterea proprietăţilor esenţiale şi generale.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abstractiza)
1. operaţie a gândirii constând în a degaja din mulţimea însuşirilor şi legăturilor fenomenelor şi obiectelor pe cele fundamentale, esenţiale, generale; abstracţie.
2. trecere de la concret la abstract.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abstractionnisme)
1. artă abstractă, care atinge sau caută un nivel de abstractizare.
2. (filosofie) tendința de a da abstracțiilor la fel de multă sau mai multă valoare decât realităților concrete.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. allégorie, lat., gr. allegoria)
1. procedeu artistic, bazat pe metaforă, constând în exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete.
2. operă plastică sau literară care foloseşte acest procedeu.
3. (muz.) compoziţie care dă impresia că urmăreşte desfăşurarea unei povestiri imaginare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. angiolithe)
1. concreţiune calcaroasă în interiorul angioamelor cavernoase.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. angoisse)
1. nelinişte, tulburare cauzată de o teamă puternică fără obiect real, concret, adesea patologică.
2. (fil.) sentimentul înstrăinării omului; conştiinţa condiţiei umane de fiinţă muritoare.
3. (med.) stare provocată de contracţia regiunii epigastrice, însoţită de mari dificultăţi respiratorii şi de tristeţe excesivă.