Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. condamner)
1. a osândi printr-o hotărâre jude-cătorească, a supune unei pedepse.
2. a dezaproba, a dezavua; a blama.
3. a constrânge, a obliga pe cineva la ceva.
4. a considera un bolnav pierdut, fără nici o speranţă de salvare.
5. a închide definitiv, a bloca (o fereastră, o uşă etc.).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. comdamnable)
1. care merită, trebuie să fie condamnat; reprobabil.
Parte de vorbire: s.
Origine: (condamna)
2. aplicare a unei sancţiuni penale; osândă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (condamna)
1. osândit (printr-o hotărâre judecătorească).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. condamnatoire)
1. (despre sentinţe) care condamnă.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. recondamner)
1. a condamna pentru a doua oară.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. autodafé, port. auto da fé, act de credinţă)
1. ceremonie de ardere pe rug a ereticilor condamnaţi de inchiziţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. blâme)
1. dezaprobare, condamnare publică; oprobriu; sancţiune; avertisment.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. blâmer)
1. a condamna, a dezaproba, a reproba (public).
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. censurer)
1. a aplica măsuri de cenzură; (p. ext.) a interzice (o publicaţie).
2. (fig.) a supraveghea (moravurile).
3. a adopta o moţiune de cenzură.
4. a pronunţa o sancţiune împotriva cuiva; a blama, a dezaproba; a condamna.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. cynique, lat. cynicus, gr. kynikos, de câine)
1. adj. care denotă sfidare; sarcastic, sfidător, insolent, neruşinat.
2. şcoală ~ă = şcoală filozofică greacă din antichitate care s-a preocupat îndeosebi de problemele eticii, propovăduind autonomia morală a individului, simplitatea, întoarcerea la natură.
3. s. m. filozof aparţinând acestei şcoli.
4. adj., s. m. f. (cel) care exprimă deschis şi fără jenă atitudini şi gânduri condamnabile; (om) neruşinat, fără scrupule.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. computer, lat. computare)
2. (jur.) a scădea prevenţia din timpul unei condamnări.