Dictionar

Rezultate principale (Condiție,):

Condiţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. condition, lat. conditio)

1. împrejurare, fapt etc. care oferă cadrul pentru apariţia unui fenomen.

2. (biol.) ~ţii de mediu = totalitatea factorilor în care sunt obligate trăiască organismele.

3. clauză (a unei înţelegeri, a unei convenţii).

4. (jur.) eveniment viitor şi nesigur de care depinde naşterea sau stingerea unui drept.

5. situaţie socială a cuiva.

6. ~ fizică = nivel superior al pregătirii fizice a unui sportiv.


Condiţie

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT conditio

2. FR condition; condition préalable

3. EN condition; precondition

4. DE Vorbedingung; Bedingung

5. RU условие; предпосылкa

6. HU feltétel


Rezultate secundare (Condiție,):

Precondiţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (pre- + condiţie)

1. condiţie prealabilă.


Acidoză

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acidose)

1. (med.) condiție caracterizată prin creșterea acidității sângelui, urinei.

2. boală a plantelor datorată creşterii acidităţii din sol.


Angoasă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. angoisse)

1. nelinişte, tulburare cauzată de o teamă puternică fără obiect real, concret, adesea patologică.

2. (fil.) sentimentul înstrăinării omului; conştiinţa condiţiei umane de fiinţă muritoare.

3. (med.) stare provocată de contracţia regiunii epigastrice, însoţită de mari dificultăţi respiratorii şi de tristeţe excesivă.


Antianafilaxie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. antianaphylaxie)

1. condiţie imunologică care împiedică stări anafilactice.


-AZĂ

Parte de vorbire: sufix
Origine: (fr. -ase, cf. gr. -iasus)

1. „enzimă”.

2. (med.) „stare, situaţie, condiţie”.


Calitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. qualité, lat. qualitas)

1. sinteza laturilor şi însuşirilor esenţiale ale obiectelor, fenomenelor sau proceselor.

2. însuşire (bună sau rea); caracteristică pozitivă.

3. (log.) însuşire a unei judecăţi predicative de a fi afirmativă sau negativă.

4. situaţie, poziţie, titlu, condiţie care constituie sau un anumit drept.

5. (şah) diferenţa de valoare dintre un turn şi un nebun sau un cal.


Caşexie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. cachexie, cf. gr. kakhexia „stare proastă”)

1. sindrom prin slăbirea progresivă a întregului organism şi printr-o insuficienţă funcţională a unor organe.

2. condiție caracterizată prin slăbire extremă și afectare gravă a stării generale.

3. (var.) cachexie.