Dictionar

confrunta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. confronter, lat. confrontare)

1. tr. (jur.) a pune față în față mărturii, acuzații pentru a controla concordanța celor declarate.
2. a pune față în față (opere, acte, obiecte) pentru a (le) verifica sau a (le) compara.
3. refl. a avea de făcut față, de găsit o soluție unei probleme, unei dificultăți.
 

confruntație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. confrontation, lat. confrontatio)

1. acțiunea de a confrunta, de a pune față în față, de a opune lucruri, fapte, idei etc. și rezultatul ei; confruntare.
2. conversație în timpul căreia interlocutorii se confruntă.
3. (drept penal) acțiunea de a confrunta un acuzat cu victima sau cu un martor.
4. (var.) (înv.) confruntațiune.
 

apifobie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (engl. apiphobia)

1. teamă patologică de albine, care poate apărea spontan sau în urma unei confruntări traumatizante cu obiectul fobiei (mușcătura de insectă); melisofobie.
 

aporetic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. aporétique)

1. I. care are aspectul unei aporii, de aporie.
2. relativ la o aporie.
3. care se confruntă cu o contradicție insolubilă în raționament (aporie).
4. II. adept al filozofiei scepticului Pyrrhon.
5. cel care studiază aporiile.
 

colaționa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. collationner)

1. a confrunta o copie cu originalul.
2. a compara între ele manuscrise și ediții pentru a stabili variantele.
 

coliziune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. collision, lat. collisio)

1. lovire, ciocnire de tendințe, forțe, de interese contrare; conflict.
2. izbire puternică între două corpuri care se mișcă în sensuri opuse.
3. (fig.) încăierare, confruntare.
4. abordaj.
5. ~ omonimică = întâlnire a două sau mai multe cuvinte omonime.
 

compara

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. comparer, lat. comparare)

1. tr., refl. a (se) pune alături pentru a stabili asemănările și deosebirile; a (se) confrunta.
 

confruntație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. confrontation, lat. confrontatio)

1. acțiunea de a confrunta, de a pune față în față, de a opune lucruri, fapte, idei etc. și rezultatul ei; confruntare.
2. conversație în timpul căreia interlocutorii se confruntă.
3. (drept penal) acțiunea de a confrunta un acuzat cu victima sau cu un martor.
4. (var.) (înv.) confruntațiune.