Rezultate principale (Confucianism,):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. confucianisme)
1. doctrină filozofică şi social-politică a lui Confucius şi a adepţilor săi, devenită apoi doctrină religioasă, care susţinea că problema conducerii armonioase a societăţii şi a statului este condiţionată de perfecţionarea propriei personalităţi.
Rezultate secundare (Confucianism,):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. néo-confucianisme)
1. curent filozofic apărut în China în sec. X-XII, care cuprinde două tendinţe opuse, materialistă şi idealistă, ambele invocând paternitatea lui Confucius.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. confucianiste)
1. I. referitor la confucianism.
2. care se referă la filosofia și învățătura lui Confucius.
3. II. adept al confucianismului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. légiste)
1. s. m. cel care cunoaște și studiază legile; jurist.
2. adj. medic ~ = medic specialist în medicina legală.
3. s. m. pl. adepți ai unei școli filozofice chineze din sec. IV-III a. Chr. care preconiza, în opoziție cu confucianismul, un stat centralizat, guvernat pe bază de legi și nu de tradiții.
4. grupare a unei școli din evul mediu european care sprijinea lupta feudalității laice împotriva pretențiilor de hegemonie ale papalității.