Dictionar

congruent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. congruent, lat. congruens)

1. care concordă, coincide; corespunzător, echivalent.
2. numere ~e = numere care dau același rest când sunt împărțite la un divizor comun; figuri ~e = figuri geometrice care coincid exact una cu alta.
 

congruență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. congruence, lat. congruentia)

1. însușirea de a fi congruent; potrivire deplină.
2. (mat.) relație de ~ = relație dintre două numere întregi congruente.
3. acord între gândurile, sentimentele, convingerile cuiva în comportamemtul său.
4. acord între subiect și predicat.
5. (med.) calitate a unei anastomoze ale cărei părți se împreună perfect.
 

antipalagă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. antipallage, gr. antypallage)

1. anacolut în care discontinuitatea sintactică reprezintă o abatere de la congruența cauzală în propoziție; schimbare reciprocă.
 

bisector, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. bissecteur)

1. adj. care împarte în două părți egale.
2. plan ~ = plan care împarte un unghi diedru în două diedre egale.
3. s. f. semidreaptă cu originea în vârful unui unghi, interioară lui și formând unghiuri congruente cu laturile acestuia.
 

congruență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. congruence, lat. congruentia)

1. însușirea de a fi congruent; potrivire deplină.
2. (mat.) relație de ~ = relație dintre două numere întregi congruente.
3. acord între gândurile, sentimentele, convingerile cuiva în comportamemtul său.
4. acord între subiect și predicat.
5. (med.) calitate a unei anastomoze ale cărei părți se împreună perfect.
 

echilater, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. équilatère)

1. (despre figuri geometrice) cu elemente liniare congruente.
2. con ~ = con circular drept care are generatoarea congruentă cu diametrul bazei; hiperbolă ~ă = hiperbolă cu asimptotele perpendiculare.
 

incongruență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. incongruence, it. incongruenza, lat. incongruentia)

1. faptul de a fi incongruent; neconcordanță, dezacord.
 

isoscel

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. isoscèle, lat. isosceles)

1. (despre triunghiuri) cu două laturi egale; (despre trapeze) cu laturile neparalele congruente.