Dictionar

Rezultate principale (Consacra):

Consacra

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. consacrer, lat. consecrare)

1. tr. a da în întregime, a închina, a destina.

2. a da un caracter sacru.

3. (despre preoţi) a hirotonisi.

4. a stabili, a consfinţi; a legitima.

5. tr., refl. a (se) dedica, a (se) devota.


Rezultate secundare (Consacra):

Consacrant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. consacrant)

1. care consacră; care se dedică lui Dumnezeu sau zeilor.


Consacrare

Parte de vorbire: s.
Origine: (consacra)

1. acţiunea de a (se) consacra; dedicare.

2. consfinţire, stabilire; (spec.) confirmare, recunoaştere a capacităţii, a meritelor cuiva într-un anumit domeniu.


Consacraţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. consecratio, fr. consécration)

1. consacrare; (spec.) ofrandă adusă zeilor.


Anticonformist, -ă

Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fe. anticonformiste)

1. (persoană) care disprețuiește convențiile sociale, normele general acceptate; nonconformist.

2. (persoană) care se opune conformismului, ideilor consacrate; nonconformist.


Antimemorii

Parte de vorbire: s.f. pl.
Origine: (fr. antimémoires)

1. memorii cu caracter evocator, care nu respectă procedeele consacrate ale memorialisticii.


Antipiesă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. anti-pièce)

1. piesă de teatru care nu respectă procedeele dramatice consacrate și care ilustrează o nouă estetică; (rar) antiteatru.

2. piesă fără valoare artistică; parodie a unei piese.


Aplica

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. appliquer, lat. applicare)

1. tr. a face (un lucru) adere, se lipească de ceva.

2. a pune în practică.

3. a administra (un tratament medical).

4. a raporta un principiu general la ceva.

5. refl. (rar) a se dedica, a se consacra.


Avangardă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. avant-garde)

1. detaşament care se trimite în fruntea unei trupe în marş spre a face siguranţa pe direcţia de deplasare a acesteia; (antonim) ariergardă.

2. clasă, grup social, organizaţie politică conducătoare, care se situează pe poziţiile cele mai înaintate în cadrul unei mişcări sociale, politice, naţionale etc.

3. de ~ = care merge, care conduce.

4. mişcare literar-artistică complexă şi eterogenă, care, afişând o respingere totală a formelor consacrate şi a tradiţiei, proclamă ostentativ şi polemic necesitatea înnoirii, asumându-şi rol de precursor; avangardism.


Avangardism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (germ. Avantgardismus)

1. orice artist, mișcare sau operă de artă care rupe precedentul și este considerată inovatoare și deschizătoare de drumuri; avangardă.

2. curent artistic care luptă împotriva formelor și tradițiilor consacrate.

3. atitudine fals revoluționară prin care se recurge la măsuri premature, care nu țin seama de etapa de dezvoltare respectivă.