Dictionar

Rezultate principale (Consulta,):

Consulta

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. consulter, lat. consultare)

1. tr. a cere sfatul, părerea cuiva, a lua avizul unui specialist.

2. a cerceta pentru informare, documentare.

3. (despre medici) a examina un bolnav, a da o consultaţie (2).

4. refl. a se (con)sfătui.


Rezultate secundare (Consulta,):

Consultant, -ă

Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. consultant, rus. konsultant)

1. specialist al unei instituţii etc. care consultaţii.

2. profesor universitar pensionat care ţine cursuri (facultative), are ore de consultaţie şi conduce doctoranzi.

3. specialist în consultanţă.

4. fost sportiv invitat comenteze un meci sau știri sportive.


Consultanţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (consult + -anţă)

1. oferirea de sfaturi calificate în probleme de conducere şi organizare.


Consultat

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (consulta)

1. solicitare a unui aviz; consultare.

2. ascultare a unei păreri; consultare.


Consultat, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (consulta)

1. căruia i s-a cerut sau i s-a dat un sfat.

2. (despre pacienți) examinat de către medic.

3. care a fost cercetat.


Consultaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. consultation, lat. consultatio)

1. îndrumare, explicaţie dată asupra unor chestiuni de specialitate în discuţie; aviz, lămurire, indicaţie.

2. îndrumare dată elevilor, studenţilor sau doctoranzilor de către un profesor.

3. examinare a unui pacient de către medic.

4. metodă de ridicare a nivelului profesional şi ideologic prin discuţii organizate, lămuriri etc.


Consultativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. consultatif)

1. cu caracter de consultaţie.

2. organ ~ = organ chemat să-şi dea avizul în anumite chestiuni.

3. vot ~ = vot care nu are putere deliberativă într-o adunare.


Colegiu

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. collegium, fr. collège)

1. (în Roma antică)grup (de cel puţin trei persoane) însărcinat cu o anumită funcţie publică.

2. organ de conducere colectivă şi de îndrumare a unui periodic, a unei lucrări, cărţi etc., a unei întreprinderi sau instituţii.

3. corp sau asociaţie a unor persoane care au aceeaşi profesie sau aceeaşi demnitate.

4. (jur.; în unele ţări) colectiv de judecători în cadrul organizării interne a instanţei supreme sau cu atribuţii speciale pe lângă unele organe de jurisdicţie.

5. ~ de avocaţi = colectiv al avocaţilor dintr-o unitate administrativ-teritorială.

6. ~ de partid = organ care controlează modul în care se respectă prevederile statutului cu privire la disciplina şi morala de partid etc.

7. (în trecut) categorie electorală care îngloba cetăţenii cu aceeaşi avere sau cu acelaşi rang social.

8. instituţie de învăţământ public asemănător liceului, cu o organizare specială.

9. ~ de redacţie = organ consultativ pe lângă redactorul-şef al unei publicaţii; comitet de redacţie.


Comunicaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. communication, lat. communicatio)

1. mijloc de comunicare între două puncte; legătură, contact (rutier, telefonic etc.)

2. (pl.) ansamblu de infrastructuri care permite asemenea legături.

3. figură retorică prin care un orator sau autor se adresează auditoriului, respectiv cititorului, simulând a-l consulta cu privire la aprecierea unor fapte sau în legătură cu justeţea unor afirmaţii ori argumente.


Concerta

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. concerter, it. concertare)

1. intr. a da un concert (1).

2. (despre şefi de state, diplomaţi etc.) a se consulta pentru a se pune de acord asupra unui proiect comun.

3. tr. a pune la cale, a pregăti (în comun).


Confer

Parte de vorbire: vb. tr. imp.
Origine: (lat. confer)

1. termen prin care se face o trimitere la un text, la un izvor, la o lucrare; compară, consultă (cu); raportează-te la.

2. (abreviere) cf.


Consfătui

Parte de vorbire: vb.
Origine: (con- + sfătui)

1. refl. a se sfătui împreună; a se consulta.


Consiliu

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. consilium, fr. conseil)

1. sfat, povaţă, sfătuire.

2. colectiv de conducere, de administrare, avizare sau consultare etc. în activitatea unor organe ori organizaţii, instituţii etc.

3. şedinţă a unui astfel de colectiv.

4. denumire dată (îndeosebi în structura statelor de tip comunist) unor organe sau organisme centrale de partid şi de stat.

5. ~ de miniştri = organ suprem executiv şi de dispoziţie al puterii de stat; cabinet (II); ~ de administraţie = comitet de conducere al unei societăţi comerciale sau industriale pe acţiuni.