Dictionar

Rezultate principale (Contră,):

Contră

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. contre)

1. lovitură de răspuns, promptă, pe atacul adversarului, la box, scrimă, lupte, judo.

2. acţiunea de a contra la bridge.


Rezultate secundare (Contră,):

Contra 2

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. contra, fr. contre)

1. prep. împotriva (cuiva sau a ceva).

2. din ~ = dimpotrivă.

3. în schimbul (altei valori).

4. adv. împotriva cuiva; cu totul altfel.


Contra 3

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. contrer)

1. a contrazice, a riposta.

2. (box, scrimă, lupte, judo) a da o contră.

3. (bridge) a se opune, a cere o amendă dublă.


CONTRA-

Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. contra-, cf. lat. contra)

1. „opus (spaţial şi temporal), împotrivă; din nou; neconform; inferior ierarhic”.


Contraacuzaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. contré-accusation)

1. învinuire adusă de acuzat acuzatorului.


Contraafirmare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. contre-affirmation)

1. răspuns la o afirmare prin altă afirmare; contraafirmație.


Contraagresivitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (contra- + agresivitate)

1. reacţie faţă de agresivitate.


Aberant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aberrant, lat. aberrans)

1. care constituie o aberație; care se abate de la normă, de la tiparul normal; care diferă de normal.

2. (bot.) care diferă sau se abate de la tip.

3. care contravine logicii sau adevărului; (prin ext.) absurd.


Abrupt, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. abrupt, lat. abruptus)

1. I. (despre un teren) foarte înclinat; accidentat, prăpăstios.

2. (despre stil) alcătuit din elemente contrastante; inegal.

3. (bot.; despre un organ) terminat brusc.

4. II. formă de relief abruptă.

5. porțiune de teren cu pantă foarte înclinată.


Absurd, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. absurde, lat. absurdus)

1. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul-simţ.

2. s. n. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens.

3. prin ~ = admiţând un raţionament fals.

4. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om şi mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi.


Acceptant, -ă

Parte de vorbire: adj., s. m. f.
Origine: (fr. acceptant)

1. (parte) care acceptă oferta de a încheia un contract.


Achiesa

Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. acquiescer)

1. a accepta condiţiile unei acţiuni juridice, ale unui contract.


Acordant, -ă

Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (germ. Akkordant)

1. persoană care execută lucrări în acord; lucrător contractual.