Rezultate principale (Contră,):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. contre)
1. lovitură de răspuns, promptă, pe atacul adversarului, la box, scrimă, lupte, judo.
2. acţiunea de a contra la bridge.
Rezultate secundare (Contră,):
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. contra, fr. contre)
1. prep. împotriva (cuiva sau a ceva).
2. din ~ = dimpotrivă.
3. în schimbul (altei valori).
4. adv. împotriva cuiva; cu totul altfel.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. contrer)
1. a contrazice, a riposta.
2. (box, scrimă, lupte, judo) a da o contră.
3. (bridge) a se opune, a cere o amendă dublă.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. contra-, cf. lat. contra)
1. „opus (spaţial şi temporal), împotrivă; din nou; neconform; inferior ierarhic”.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. contré-accusation)
1. învinuire adusă de acuzat acuzatorului.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. contre-affirmation)
1. răspuns la o afirmare prin altă afirmare; contraafirmație.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (contra- + agresivitate)
1. reacţie faţă de agresivitate.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aberrant, lat. aberrans)
1. care constituie o aberație; care se abate de la normă, de la tiparul normal; care diferă de normal.
2. (bot.) care diferă sau se abate de la tip.
3. care contravine logicii sau adevărului; (prin ext.) absurd.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. abrupt, lat. abruptus)
1. I. (despre un teren) foarte înclinat; accidentat, prăpăstios.
2. (despre stil) alcătuit din elemente contrastante; inegal.
3. (bot.; despre un organ) terminat brusc.
4. II. formă de relief abruptă.
5. porțiune de teren cu pantă foarte înclinată.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. absurde, lat. absurdus)
1. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul-simţ.
2. s. n. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens.
3. prin ~ = admiţând un raţionament fals.
4. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om şi mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi.
Parte de vorbire: adj., s. m. f.
Origine: (fr. acceptant)
1. (parte) care acceptă oferta de a încheia un contract.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. acquiescer)
1. a accepta condiţiile unei acţiuni juridice, ale unui contract.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (germ. Akkordant)
1. persoană care execută lucrări în acord; lucrător contractual.