Dictionar

corupe

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. corrumpere)

1. tr., refl. a (se) abate de la moralitate, corectitudine sau datorie.
2. a face să-şi piardă, a-şi pierde integritatea, puritatea etc.; a (se) strica, a (se) denatura.
 

adultera

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. adultérer)

1. a altera sau a deteriora ceva, a corupe un lucru pur; a denatura (un text).
 

corupător, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după fr. corrupteur)

1. (cel) care corupe moravurile, gusturile etc.
 

deleter, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. délétère)

1. nociv, vătămător; (fig.) care corupe.
 

deprava

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. dépraver, lat. depravare)

1. refl. a deveni depravat; a se corupe.
 

impesta

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (it. impestare, fr. empester)

1. a molipsi de ciumă, de o boală contagioasă.
2. a răspândi un miros urât; a împuți, a infesta cu un miros fetid.
3. (fig.) a perverti, a corupe mințile și inimile cu doctrine rele.
4. (var.) a impesti.
 

infecta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. infecter)

1. refl. a face o infecţie.
2. tr. a contamina (o regiune, aerul etc.) cu substanţe toxice, radioactive ori cu microbi patogeni.
3. (fig.) a corupe, a strica din punct de vedere moral.