zbocotitură

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (zbocoti + -itură)

1. accelerare sau intensificare a ritmului normal al inimii ori producerea de bătăi neregulate din cauza unei emoții, a unui efort, a unei boli et cetera; zvâcneală.
2. (rar) zbatere a vaselor sangvine, mai ales la tâmple, din cauza circulației mai intense a sângelui; zvâcneală.
3. (var.) zvocotitură.

buclă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. boucle)

1. șuviță de păr răsucită; cârlionț, zuluf.
2. parte a ochiului unui fir în timpul tricotării.
3. curbă la racordarea aliniamentelor unei serpentine.
4. cotitură a unui curs de apă.
5. parte dintr-un cablu, dintr-o conductă etc. având forma unei porțiuni dintr-o curbă închisă.
6. (inform.) secvență din instrucțiunile unui program care se execută de mai multe ori până se satisfac anumite condiții.
7. (cib.) suită de efecte în care ultimul corespunde celui dintâi.

curb, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. courbe, lat. curvus)

1. adj. (despre linii) arcuit, încovoiat; (despre un plan) boltit.
2. s. f. linie care reprezintă grafic o relație între două mărimi variabile.
3. cotitură în formă de arc.
4. (despre vehicule) a lua ~a = a vira.
5. linie care descrie grafic fazele succesive ale variațiilor unui fenomen.
6. ~ de nivel = linie care unește punctele cu aceeași altitudine ale unei suprafețe de teren; izohipsă.

meandru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. méandre)

1. cotitură mare a cursului unei ape curgătoare.
2. sinuozitate.
3. motiv ornamental dintr-o îmbinare de linii curbe sau frânte reprezentând stilizarea unui val.

sinuozitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. sinuosité)

1. cotitură, curbură.

turnant, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. tournant/e/)

1. adj. care se rotește în jurul unui ax vertical central; rotitor.
2. ușă ~ă = ușă cu mai multe aripi care se rotesc în jurul unui ax vertical; placă ~ă = placă rotitoare prevăzută cu șine, în depouri și ateliere, care permite locomotivelor și vagoanelor întoarcerea sau trecerea de pe o linie pe alta.
3. s. f. 1. mișcare circulară, înconjur, rotire.
4. loc unde cotește un drum, o pistă de atletism; cotitură.
5. mică etajeră pentru cărți care se învârtește în jurul unui ax central.

strâmbare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. strâmba)

1. deviere (din naștere sau în urma unei boli, a unui accident etc.) de la poziția normală a unei ființe, de obicei a unui om, sau, mai ales, a corpului ori, în special, a unei părți a acestuia.
2. însușirea de a avea (din naștere sau în urma unei boli, a unui accident etc.) un aspect fizic dezgustător, din cauza unei devieri de la forma, de la dimensiunea, de la înfățișarea etc. normală sau de până atunci (producând scârbă).
3. (înv.) cotitură (a unui drum).
4. (înv.) strâmbătură.
5. (rar) deformare (a unui obiect).
6. (rar) înclinare.