Dictionar

Rezultate principale (Critic,):

Critic

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. critique, lat. criticus)

1. specialist în probleme de literatură şi artă, care analizează, interpretează şi apreciază operele create.


Rezultate secundare (Critic,):

Critic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. critique, lat. criticus)

1. referitor la critică.

2. bazat pe critică, care foloseşte critica.

3. referitor la un moment de criză; care anunţă, determină o criză, o schimbare; dificil, periculos.

4. aparat ~ = totalitatea notelor lămuritoare făcute de un editor la editarea unui text.

5. ediţie = ediţie a unui text (clasic, vechi) însoţit de aparat critic.

6. (fiz.) stare = (sau punct ~) = stare a unui fluid în care dispare diferenţa dintre starea lichidă şi cea gazoasă.


Critica

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. critiquer)

1. a dezvălui greşelile, lipsurile unei persoane, ale unei opere etc., arătând cauzele şi indicând mijloacele de îndreptare.

2. a arăta cu răutate sau cu exagerare lipsurile sau greşelile cuiva.

3. (peior.) a vorbi de rău, a bârfi.


Critică

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. critique, lat. criticus, gr. kritike)

1. analiză, apreciere a valorii faptelor, acţiunilor şi creaţiilor oamenilor.

2. apreciere (severă) a însuşirilor, a comportamentului cuiva.

3. literară = studiu aplicat la opera literară, pe care o analizează, o comentează, valorificând-o în special sub unghi artistic.

4. de text = comentariu asupra unui manuscris în scopul stabilirii autorului, datei elaborării lui, formei originare etc.


Criticabil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. critiquable)

1. care poate, merită fie criticat.


Criticant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. critiquant)

1. (fam.) (cel) care este gata oricând facă o critică negativă; care bârfeşte, intrigant.


Criticastru

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Kritikaster)

1. (peior.) critic mărunt, neînsemnat.


Acerb, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. acerbe, lat. acerbus)

1. care caută rănească (vorbind despre un ton, un cuvânt, o remarcă); care critică cu răutate; îndârjit, înverșunat, necruțător.

2. (antonime) agreabil, șarmant.


Alertă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. alerte)

1. semnal, de obicei sonor, a unui pericol iminent care declanșează luarea măsurilor necesare pentru a-l evita; alarmă, prevenire.

2. stare de apărare în fața unui pericol, a unei situații critice; durata acestei stări.

3. semnal convenţional internaţional folosit pentru a atrage atenţia asupra evoluţiei diverselor fenomene cereşti.

4. (expr.) a fi în ~ = a fi într-o stare de îngrijorare vigilentă.


Anticritic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. anticritique, /II/germ. Antikritik)

1. adj. referitor la anticritică.

2. s. f. răspuns la o critică.


Antiintelectualism

Parte de vorbire: s.
Origine: (rus. antiintellektualizm)

1. atitudine critică faţă de tendinţa de folosire excesivă a abstracţiilor, a operaţiilor logico-intelectuale în interpretarea fenomenelor.

2. concepţie care neagă posibilitatea cunoaşterii ştiinţifice a adevărului cu ajutorul raţiunii; iraţionalism.


Antimarxism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (germ. Antimarxismus)

1. ideologie și/sau mișcare politică care respinge sau critică principiile marxismului; opoziție față de marxism.


Aparat

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. apparatus, fr. apparat, germ. Apparat)

1. sistem tehnic care serveşte pentru o operaţie tehnică, ştiinţifică etc.

2. instalaţie, unealtă pentru exerciţii gimnastice.

3. (anat.) ansamblu de organe care îndeplinesc aceeaşi funcţie în organism.

4. totalitatea serviciilor unei instituţii.

5. ~ de stat = totalitatea organelor de stat care îndeplinesc funcţiile acestuia.

6. totalitatea procedeelor şi mijloacelor într-o anumită muncă.

7. ~ ştiinţific = totalitatea mijloacelor de cercetare într-o muncă ştiinţifică; ~ critic = notele explicative care însoţesc un text, comentat de editor.