Dictionar

criticism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. criticisme)

1. denumire dată de Kant filozofiei sale, considerând „critica cunoașterii” drept condiție prealabilă a oricărei cercetări filozofice.
2. tendință majoră în cultura modernă de autonomizare, de afirmare a raționalității și individualității.
3. tendința de a critica cu orice preț, fără discernământ, de a exagera laturile negative ale lucrului criticat.
 

empiriocriticism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rus. empiriokritiţizm)

1. curent filozofic pozitivist care rupea experiența, de materie și concepea lumea ca un simplu complex de senzații, negând existența obiectivă a realității lumii; machism.
 

neocriticism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. néo-criticisme)

1. orientare filozofică franceză, inspirată de criticismul kantian.
 

criticist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. criticiste)

1. I. referitor la criticism, doctrină filozofică bazată pe critica cunoașterii.
2. II. adept al criticismului.
 

empiriocritic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (rus. empiriokritik)

1. I. referitor la empiriocriticism, doctrină bazată pe critica valorii obiective a științei.
2. II. adept al empiriocriticismului.
 

empiriomonism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rus. empiriomonizm)

1. variantă a empiriocriticismului în Rusia, care susținea că lumea fizică este experiența „socialmente organizată” a „omenirii colective”.
 

empiriosimbolism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rus. empiriosimbolizm)

1. variantă a empiriocriticismului care consideră reprezentările și noțiunile nu ca imagini ale lumii materiale, ci numai ca simboluri ale senzației noastre.
 

machism (2)

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (rus. mahizm, germ. Machismus)

1. (filosofie) pozitivism epistemologic care urmărește să dezvolte un concept natural al lumii bazat pe cunoaștere și experiență, fără nicio metafizică; empiriocriticism.
 

neocritic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. néo-critique)

1. I. care aparține neocriticismului; referitor la neocriticism; neocriticist.
2. II. adept al neocriticismului; neocriticist.