Dictionar

cugetăcios, -oasă

Parte de vorbire:  adj. (învechit)  
Etimologie: (cugeta + -ăcios)

1. care cugetă, care gândește profund; cugetător.
 

aforism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aphorisme, gr. aphorismos)

1. cugetare, judecată care redă într-o formă concisă și expresivă un adevăr; adagiu, maximă, sentință.
 

cogitativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. cogitativo)

1. referitor la cugetare.
2. care se referă la cogitație.
3. (scolastică) facultate ~ă = facultatea de a face inferențe imediate care nu implică nici construcția, nici rigoarea unei deducții.
 

cogitațiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. cogitation, lat. cogitatio)

1. reflecție intensă și laborioasă; cugetare, gândire.
 

gnom 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (gr. gnome)

1. sentință, maximă; cugetare, moto.
 

GNOM(O)-, -gnomie

Parte de vorbire:  afix  
Etimologie: (fr. gnom/o/-, -gmonie, cf. gr. gnome „inteligenţă”)

1. „cugetare, maximă; sentință”.
 

medita

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. méditer, lat. meditari)

1. intr. a cugeta, a gândi adânc, a reflecta.
2. tr. a pregăti în particular un elev, un student.