cuirasa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. cuirasser)

1. a prevedea, a proteja cu o cuirasă (o navă etc.).
2. (fig.) a întări, a fortifica, a oțeli, a înarma.

cuirasă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cuirasse)

1. armătură din plăci de oțel cu care se blindează navele de război; blindaj.
2. armură de oțel care protejează pieptul și spatele, folosită mai ales în evul mediu; platoșă.

cuirasare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. cuirasa)

1. acțiunea de a cuirasa; protejare cu o cuirasă; cuirasat.
2. (fig.) întărire.

cuirasat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cuirassé)

1. s. n. navă de linie de mare tonaj având corpul protejat de o cuirasă puternică și tunuri de mare calibru.
2. adj. (despre nave de război) protejat de o cuirasă.

cuirasier

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cuirassier)

1. soldat din cavaleria grea franceză, cu cască și platoșă.

cuiuț

Parte de vorbire:  s.n. (reg.)  
Etimologie: (cui + -uț)

1. diminutiv al lui cui; cuișor.

abitație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. habitation, lat. habitatio)

1. drept de folosință a unei case, proprietate a altcuiva.
2. (înv.) abitațiune.
3. (var.) habitație.

ablacta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (germ. ablaktieren, lat. ablactare)

1. intr. a înceta secreția de lapte matern.
2. tr. a înlocui treptat laptele matern cu alte alimente necesare sugarului; a înțărca.
3. (refl.; despre sugari) a refuza laptele matern.

aborigen, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. aborigène, lat. aborigines)

1. I. referitor la locul unde se află cineva, originar din acest loc; băștinaș, autohton, indigen.
2. II. locuitor originar din țara în care locuiește.
3. (antonime) alogen, străin.

absență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. absence, lat. absentia)

1. lipsa cuiva sau a ceva dintr-un loc; inexistență.
2. pierdere bruscă și de scurtă durată a cunoștinței.
3. (fig.) neatenție, distracție.

abuz

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abus, lat. abusus)

1. întrebuințare fără măsură a unui lucru; exces.
2. încălcare a legalității; faptă ilegală.
3. utilizare greșită a unui drept, a unei prerogative, a unui privilegiu.
4. nedreptate introdusă și fixată prin cutumă.
5. (rar) eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc.
6. ~ de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic.
7. ~ de încredere = infracțiune constând din înșelarea încrederii cuiva.
8. ~ de putere = infracțiune manifestată prin depășirea atribuțiilor.
9. ~ul de active corporative = utilizarea activelor unei societăți comerciale în scopuri personale.
10. (loc. adv.) prin ~ = abuziv, exagerat.

acidoliză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acidolyse)

1. operație prin care un acid înlocuiește un alt acid dintr-un ester.