Dictionar

Rezultate secundare (Culminant,):

Culminant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. culminant)

1. care culminează.

2. punct ~ = momentul de cea mai mare încordare al unei acţiuni.


Culminanţă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. culminance)

1. punct în care ceva culminează (mai ales la figurat); punctul cel mai înalt; culminare.


Acmee

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acmé)

1. apogeu, punct culminant.

2. fază în care o boală atinge intensitatea maximă.

3. cea mai evoluată fază de adaptare în filogenie şi ontogenie.


Apogeu

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apogée, gr. apogaion)

1. punctul cel mai depărtat de Pământ de pe orbita unui satelit natural sau artificial.

2. punct culminant în dezvoltarea unui fenomen, a unei situaţii etc.; culme.


Catastază

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. catastase)

1. (în tragedia antică) punctul culminant înaintea catastrofei.

2. (lingv.) impostaţie.


Climax

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. climax)

1. figură de stil în care desfăşurarea ideilor, a acţiunii se face treptat, în gradaţie ascendentă.

2. punct culminant al unei acţiuni, al unui conflict.

3. stadiu final de evoluţie a unui ecosistem.


Culminaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. culmination)

1. trecere a unui astru la meridianul unui loc.

2. punct de ~ = punctul cel mai înalt deasupra orizontului atins de un astru pe bolta cerească.

3. punct culminant.


Magnificat

Parte de vorbire: s.
Origine: (gern. Magnifikat, fr. magnificat)

1. compoziţie muzicală polifonică, de forma unei cantate; cântec de slavă, punctul culminant într-o misă.