Dictionar

Rezultate principale (Culpă,):

Culpă

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. culpa, fr. coulpe)

1. greşeală constând în neîndeplinirea unei obligaţii, în săvârşirea unei fapte pedepsite de lege; vină, vinovăţie.


Rezultate secundare (Culpă,):

Culpabil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. culpabilis)

1. care se află în culpă; vinovat.


Culpabilitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. culpabilité)

1. situaţie a cuiva care se află în culpă.


Culpabiliza

Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. culpabiliser)

1. a provoca cuiva un sentiment de vinovăție; a face pe cineva se simtă (sau fie considerat) vinovat; a învinovăți, a învinui.

2. (antonim) a deculpabiliza.


Culpabilizat, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (culpabiliza)

1. care a fost considerat vinovat; învinovățit, învinuit.

2. (antonim) deculpabilizat.


Dezinculpa

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. désinculper)

1. a retrage, a anula o inculpaţie.


Disculpa

Parte de vorbire: vb. tr., refl.
Origine: (fr. disculper)

1. a (se) dezvinovăţi, a (se) justifica.

2. (refl.) a se dezvinovăți, a se scoate din culpă.

3. tr. a recunoaște un acuzat nu este vinovat (și a-l scoate din cauză).

4. a demonstra cineva este inculpat pe nedrept.

5. (var.) (înv.) a (se) desculpa.


Achita

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. acquitter)

1. tr. (jur.) a declara pe cineva liber de răspundere penală, a scoate din culpă.

2. (fam.) a ucide.

3. tr., refl. a(-şi) plăti o datorie.

4. a se ~ de ceva = a îndeplini (ceva).


Acuzat, -ă

Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (acuza)

1. (persoană) care face obiectul unei acuzații, care este inculpată; învinuit, învinovățit, pârât.


Acuzaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. accusation, lat. accusatio)

1. acțiune în justiție prin care cineva este acuzat; acuzare.

2. orice reproș, orice imputare făcută unei persoane pentru o culpă, un defect.

3. (var.) (înv.) acuzațiune.

4. (antonime) disculpare, dezvinovățire.


Acuză

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (it. accusa)

1. faptul prin care se atribuie cuiva o culpă; învinuire, acuzare.


Alibi

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., lat. alibi)

1. probă prin care un inculpat dovedeşte justiţiei în timpul săvârşirii infracţiunii se afla în altă parte.

2. (fig.) justificare, scuză.


Antecedent, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. antécédent, lat. antecedens)

1. I. care precede (cel mai adesea imediat) în timp; care este anterior.

2. (vorbind de un curs de apă) care prezintă un fenomen de antecedență.

3. (despre o vale) care s-a stabilit înaintea unei deformări tectonice.

4. II. faptă, întâmplare anterioară unui fapt, unei stări actuale.

5. ~ penal = fapt penal privind trecutul unui inculpat.

6. (logică) primul termen al unei judecăţi ipotetice; tot ceea ce poate constitui premisa unei demonstraţii.

7. prima secţiune a unei unităţi melodice structurată binar.

8. (muzică) prima expunere tematică într-o lucrare elaborată prin tehnica contrapunctului.

9. (antonime) posterior, subsecvent, ulterior.