autocunoaște

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (auto1- + cunoaşte)

1. refl. a-și cunoaște propriul eu, propriile aspirații.

necunoaște

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (ne- + cunoaște, cf. fr. méconnaître)

1. a nu cunoaște, a nu identifica (ceva cunoscut); a ignora.
2. a nu prețui la valoarea cuvenită; a nesocoti.

recunoaște

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. reconnaître)

1. tr. a identifica un lucru, o persoană etc. cunoscute mai înainte.
2. a admite ca bun, ca adevărat; a mărturisi.
3. (jur.) a considera și a arăta că (un guvern, un stat) este îndreptățit să-și exercite puterea, să existe.
4. (mil.) a cerceta terenul pe unde urmează să meargă o unitate.
5. a se arăta recunoscător.
6. refl. a-și descoperi în altul trăsăturile caracteristice.

absolut, -ă

Parte de vorbire:  adj., adv., s.  
Etimologie: (lat. absolutus, fr. absolu)

1. adj. care nu comportă nici o restricție, necondiționat.
2. total, complet, desăvârșit.
3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoașterea completă a realității; (fiz.) mișcare ~ă = deplasarea unui corp față de un sistem de referință fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).
4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.
5. valoare ~ă = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracție de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.
6. s. n. principiu veșnic, imuabil, infinit, la baza universului.
7. ceea ce există în sine și prin sine.
8. adv. cu desăvârșire, exact.

abstract, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducții logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înțeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducția abstractă și încifrarea imaginii; abstracționism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acțiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoașterea proprietăților esențiale și generale.

acologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acologie)

1. cunoaștere a medicamentelor pentru tratarea diferitelor boli.

agnosticism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. agnosticisme)

1. concepție gnoseologică care neagă posibilitatea cunoașterii obiective a lumii, a esenței fenomenelor.

agnozie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. agnosie)

1. (la Socrate) mărturisire a neștiinței.
2. tulburare manifestată prin pierderea capacității de a recunoaște obiectele, persoanele etc.

agramatism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. agrammatisme)

1. necunoaștere a vorbirii și a scrierii corecte; incultură, ignoranță.
2. pierdere a capacității de a exprima cuvintele.