Dictionar

defect, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. defectus, germ. Defekt)

1. adj. care s-a defectat, s-a stricat.
2. s. n. imperfecțiune, lipsă, cusur.
3. deranjament, dereglare care împiedică funcționarea unei mașini, a unui aparat, mecanism etc.
4. dezavantaj, inconvenient.
5. (fiz.) ~ de masă = diferența dintre suma particulelor constitutive ale unui atom și masa reală a acestuia.
 

fernambuc

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Fernambuk/holz/)

1. lemn de Brazilia de culoare roșiatică, folosit la fabricarea arcușurilor.
 

hipercritic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. hypercritique, germ. hyperkritisch)

1. adj. exagerat de, foarte critic.
2. s. m. critic sever; cusurgiu.
 

infailibil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. infaillible)

1. care nu poate greși, care nu se poate înșela; perfect, desăvârșit, fără cusur.
2. care are rezultate asigurate.
3. (var.) infalibil.
4. (antonim) failibil.
 

ireproșabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. irréprochable)

1. (și adv.) fără cusur, foarte corect, impecabil.
 

perfecție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. perfectio, -onis, fr. perfection)

1. starea a ceea ce este perfect în felul său; perfecțiune.
2. la ~ = în mod desăvârșit; fără cusur.
3. (antonim) imperfecțiune.