Dictionar

consuetudinar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. consuetudinarius, fr. consuétudinaire)

1. nescris, dar consacrat prin uz, prin datină; cutumiar.
 

consuetudine

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. consuetudo)

1. obișnuință, obicei, deprindere; uz, datină.
 

tradiție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. tradition, lat. traditio)

1. ansamblu de concepții, obiceiuri, credințe, cunoștințe, datini etc. moștenite și transmise din generație în generație, trăsătură specifică a unui grup social (popor, națiune etc.).
2. datină, uzanță, obicei.
3. informație privitoare la fapte ori evenimente din trecut, transmisă oral.
 

uzanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. usance, it. usanza)

1. mod de a proceda, de a lucra propriu pentru un anumit lucru, pentru o anumită activitate.
2. obicei, datină, cutumă; uzaj (2).
3. (jur.) ~e diplomatice = totalitatea practicilor în relațiile diplomatice dintre state.
 

obiceainic, -ă

Parte de vorbire:  adj. (înv.)  
Etimologie: (obiceai + -nic)

1. care se referă la obicei; care aparține obiceiului.
2. consacrat prin datină; tradițional.
3. moral, deprins.
4. (var.) (înv.) obiceinic.
 

fierărit

Parte de vorbire:  I. s.n., II. s.n. (Oltenia)  
Etimologie: (I. fierar + -it, II. fier + -ărit)

1. I. meșteșugul fierarului; fierărie.
2. II. (în credințele populare) datină constând într-o ceremonie prin care se invocă ploaia pe timp de secetă.