deșteptăciune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (deștept + -ăciune)

1. facultatea de a înțelege ușor și profund fenomenele, lucrurile; însușirea de a fi deștept; inteligență.
2. (adesea ironic) faptă sau vorbă de om deștept.

deșteptare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (deștepta)

1. faptul de a (se) deștepta; deșteptat.
2. moment când se trezește cineva din somn sau când își întrerupe somnul; trezire, sculare.
3. semnal (din goarnă, din trompetă etc.) care anunță deșteptarea în cazărmi, internate etc.
4. (fig.) ieșire dintr-o stare de inerție, de indiferență; trezire din amorțeală, reverie etc.
5. (fig.) revenire la viață; dezmorțire, trezire la viață.
6. stimulare a inteligenței.
7. (antonime) adormire, culcare.

deșteptat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (deștepta)

1. faptul de a se deștepta din somn; deșteptare.
2. (concret.) momentul deșteptării, când se trezește cineva din somn.

deșteptat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (deștepta)

1. care s-a trezit din somn.
2. (fig.) scos dintr-o stare de inerție, de indiferență, de înapoiere.
3. (înv.) deștept.
4. (înv.) înviat.

deșteptică

Parte de vorbire:  s.f. (înv., reg.)  
Etimologie: (deștepta + -ică)

1. (bot.) plantă nedefinită mai îndeaproape care înlătură somnul și starea de leșin prin mirosul ei.

inteligent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. intelligent, lat. intelligens)

1. deștept, ager la minte, pătrunzător.
2. care denotă inteligență.

inteligență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. intelligence, lat. intelligentia, germ. Intelligenz)

1. capacitate a individului de a se adapta la împrejurări noi, de a sesiza relațiile esențiale și de a găsi o ieșire dintr-o anumită situație, de a rezolva probleme noi; deșteptăciune.
2. om inteligent.
3. ~ artificială = capacitate a sistemelor tehnice evoluate de a obține performanțe cvasiumane.

redeștepta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. réveiller)

1. tr., refl. a (se) deștepta din nou, a readuce (în simțiri), a-și reveni în fire.
2. (fig.) a (se) stârni din nou, a reizbucni.
3. tr. a reaminti, a evoca.

resurecție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. résurrection, lat. resurrectio)

1. întoarcere de la moarte la viață; reînviere; trezire, deșteptare.
2. acțiunea de a se manifesta din nou, rezultatul acestei acțiuni; vigoare nouă, viață nouă.
3. (teol.) trecere de la moarte la nemurire.
4. (arte frumoase) operă de artă care descrie învierea lui Hristos.
5. recuperare promptă sau surprinzătoare a unui pacient care a fost aproape de moarte; revenire neașteptată și rapidă la sănătate.
6. renașterea, revenirea, readucerea în vogă a unei idei, a unei doctrine și, prin metonimie, a unei persoane care a căzut în uitare sau nu mai este la modă.
7. faptul de a redescoperi bucuria de a trăi, fericirea, pacea sufletului.
8. aducerea trecutului la viață sau evocarea unei persoane care a murit sau care nu a mai fost văzută de mult timp.
9. (var.) resurecțiune.

sonerie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. sonerie, it. soneria)

1. instalație de semnalizare acustică, dintr-un electromagnet și un ciocănel care lovește într-un clopoțel.
2. buton care declanșează o asemenea instalație.
3. mecanism care permite unui orologiu deșteptător, unui telefon etc. să sune.

spiritual 1, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. spirituel, lat. spiritualis)

1. care aparține spiritului.
2. intelectual, sufletesc.
3. inteligent, deștept, ager; înzestrat cu umor.