Dictionar

Rezultate principale (Deşteptăciune,):

Deșteptăciune

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (deștept + -ăciune)

1. facultatea de a înțelege ușor și profund fenomenele, lucrurile; însușirea de a fi deștept; inteligență.

2. (adesea ironic) faptă sau vorbă de om deștept.


Rezultate secundare (Deşteptăciune,):

Inteligenţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. intelligence, lat. intelligentia, germ. Intelligenz)

1. capacitate a individului de a se adapta la împrejurări noi, de a sesiza relațiile esențiale și de a găsi o ieșire dintr-o anumită situație, de a rezolva probleme noi; deșteptăciune.

2. om inteligent.

3. ~ artificială = capacitate a sistemelor tehnice evoluate de a obține performanțe cvasiumane.