Dictionar

Decan 1

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. décan, lat. decanus)

1. regiune a cerului care face parte din semnele zodiacului.


Decan 2

Parte de vorbire: s.
Origine: (deca- + -an)

1. hidrocarbură saturată aciclică cu 10 atomi de carbon în moleculă.


Decan 3, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. decanus, germ. Dekan)

1. s. m. (ant.) decurion.

2. persoana cea mai în vârstă sau cu vechimea cea mai mare dintr-un anumit corp constituit.

3. (în trecut) persoană aleasă dintre avocaţi, care conducea baroul.

4. conducător, şef ecleziastic în biserica anglicană.

5. s. m. f. membru al corpului profesoral universitar care deţine conducerea unei facultăţi.


Decanal, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. decanal)

1. adj. referitor la decanat.

2. s. f. lucrare scrisă la facultăţile tehnice, echivalând cu un examen parţial.


Decanat

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. décanat, lat. decanatus, germ. Dekanat)

1. demnitatea, funcţia de decan3 (II).

2. birourile decanului.

3. organ de conducere al unei facultăţi.


Decanta

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. décanter)

1. a limpezi un lichid care conţine particule solide în suspensie prin îndepărtarea acestuia după depunerea lor.

2. (fig.) a limpezi, a clarifica.


Decanal, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. decanal)

1. adj. referitor la decanat.

2. s. f. lucrare scrisă la facultăţile tehnice, echivalând cu un examen parţial.


Decanat

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. décanat, lat. decanatus, germ. Dekanat)

1. demnitatea, funcţia de decan3 (II).

2. birourile decanului.

3. organ de conducere al unei facultăţi.


Decantaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. décantation)

1. acțiunea de a decanta; decantare.

2. limpezirea unui lichid care conține particule solide în suspensie.

3. (fig.) acțiunea de a clarifica ceva; acțiune de eliminare a anumitor elemente (rele).


Decantor

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. décanteur)

1. recipient, instalaţie pentru decantare.


Denisipa

Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (după fr. dessabler)

1. a curăţa apa, prin decantare, de nisipul în suspensie; a decolmata.

2. (metal.) a îndepărta nisipul de pe piesele turnate.

3. (var.) a deznisipa.


Denisipator

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (după fr. dessableur)

1. bazin pentru curăţirea prin depunere, a apei de aluviuni.

2. bazin pentru îndepărtarea, prin decantare, a impurităţilor din pasta de celuloză.

3. (var.) deznisipator.