Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. deciso)
1. ferm, hotărât; categoric, tranşant.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. décisif, lat. decisivus)
1. care determină luarea unei hotărâri definitive; hotărâtor.
Parte de vorbire: adv.
Origine: (it. deciso)
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. décistère)
1. unitate subdivizionară de măsură pentru cubajul lemnelor, a zecea parte dintr-un ster.
Parte de vorbire: s.n. (germanism)
Origine: (germ. Blitzkrieg)
1. tactică militară ofensivă care vizează obținerea unei victorii decisive prin angajarea localizată și limitată în timp a unui puternic set de forțe motorizate, terestre și aeriene; ofensivă (militară) care urmărește obținerea cât mai rapidă a unei victorii decisive; război „fulger”.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. crise)
1. manifestare violentă a contradicţiilor (economice, politice, ideologice, militare etc.).
2. ~ economică = fază a ciclului economic în care se formează un surplus relativ de mărfuri în raport cu capacitatea de cumpărare limitată a populaţiei, ceea ce duce la scăderea producţiei, la falimente, şomaj etc.; ~ energetică = fenomen complex care se manifestă prin insuficienţa resurselor energetice clasice.
3. moment critic, periculos şi decisiv; tulburare.
4. ~ de guvern = interval de timp care se scurge între demisia unui guvern şi formarea unui nou guvern.
6. tensiune, zbucium sufletesc, moment de grea încercare, de depresiune sufletească.
7. fază critică în evoluţia unei boli.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. crucial)
1. de importanţă capitală; decisiv, vital.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. déterminatif)
1. I. care determină, care este de natură să determine; determinant.
2. care are rol hotărâtor (într-o anumită situație, într-o clasificare et cetera); decisiv.
3. (gramatică) care determină, specifică sau restrânge sensul unui cuvânt; determinant.
4. II. (gramatică) cuvânt sau locuțiune care specifică sensul unui cuvânt; determinant.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. édifiant)
1. care duce, prin exemplu sau vorbire, la virtute, la evlavie; moral, moralizator, educativ.
2. care edifică; care oferă cuiva o modalitate decisivă de a se lumina sau de a-și forma o părere; edificator.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. messianisme)
1. credinţă într-un mântuitor divin al lumii, care apare în dogmele mozaice şi creştine; curent filozofic idealist, bazat pe idei mistico-religioase, mesianice.
2. (prin ext.) ideologie care anunță o lume miraculoasă și decisiv mai bună.
3. atitudine profetică şi de exaltare în împlinirea unei misiuni prin sacrificiu.
4. (psihiatrie) convingere delirantă a unui subiect care se identifică cu Mesia și încearcă să facă prozelitism.