Dictionar

declama

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. déclamer, lat. declamare)

1. a rosti cu voce tare un text literar (versuri).
2. a vorbi cu un ton declamator.
 

declamabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. déclamable)

1. (despre versuri) care se poate declama.
 

declămăcios, -oasă

Parte de vorbire:  adj. (înv.)  
Etimologie: (declama + -ăcios)

1. care seamănă cu declamarea; declamator.
2. (despre cuvinte, intonație, stil) bombastic.
 

declamando

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (it. declamando)

1. (muz.) declamând.
 

declamație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. déclamation, lat. declamatio)

1. arta de a declama.
2. acțiunea de a rosti expresiv textul dramatic.
3. (peior.) vorbire emfatică.
 

declamativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. déclamatif)

1. care se raportează la declamare; declamator.
 

declamativism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (declamativ + -ism)

1. caracter declamativ (care se referă la declamare, la recitare).
 

declama

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. déclamer, lat. declamare)

1. a rosti cu voce tare un text literar (versuri).
2. a vorbi cu un ton declamator.
 

declamabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. déclamable)

1. (despre versuri) care se poate declama.
 

declamando

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (it. declamando)

1. (muz.) declamând.
 

declamativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. déclamatif)

1. care se raportează la declamare; declamator.
 

declamativism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (declamativ + -ism)

1. caracter declamativ (care se referă la declamare, la recitare).
 

declamator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. déclamatoire, lat. declamatorius)

1. care declamă, care este pompos, emfatic și lipsit de substanță; declamativ.
2. (despre cuvinte, intonație, stil) care seamănă cu declamarea; (înv.) declamatoric, (înv.) declămăcios.
3. (despre cuvinte, intonație, stil) bombastic.
4. (antonime) sobru, simplu.