Rezultate secundare (Declamator,):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. déclamatoire, lat. declamatorius)
1. care declamă, care este pompos, emfatic și lipsit de substanță; declamativ.
2. (despre cuvinte, intonație, stil) care seamănă cu declamarea; (înv.) declamatoric, (înv.) declămăcios.
3. (despre cuvinte, intonație, stil) bombastic.
Parte de vorbire: adj. (învechit)
Origine: (germ. deklamatorisch)
1. care seamănă cu declamarea; declamator.
2. (despre cuvinte, intonație, stil) bombastic.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. déclamer, lat. declamare)
1. a rosti cu voce tare un text literar (versuri).
2. a vorbi cu un ton declamator.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. déclamatif)
1. care se raportează la declamare; declamator.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. déclamatoire, lat. declamatorius)
1. care declamă, care este pompos, emfatic și lipsit de substanță; declamativ.
2. (despre cuvinte, intonație, stil) care seamănă cu declamarea; (înv.) declamatoric, (înv.) declămăcios.
3. (despre cuvinte, intonație, stil) bombastic.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. ronflant)
1. care produce sforăituri; sforăitor.
2. (fig.) care este plin de emfază; declamator, emfatic.
Parte de vorbire: adj. (înv.)
Origine: (declama + -ăcios)
1. care seamănă cu declamarea; declamator.
2. (despre cuvinte, intonație, stil) bombastic.
Parte de vorbire: adj. (învechit)
Origine: (germ. deklamatorisch)
1. care seamănă cu declamarea; declamator.
2. (despre cuvinte, intonație, stil) bombastic.