Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. déclarer, lat. declarare)
1. tr. a spune, a afirma, a face cunoscut (ceva).
2. a comunica ceva oficial în faţa unei autorităţi.
3. a mărturisi.
5. a pronunţa asupra cuiva o sentinţă judecătorească.
6. refl. a începe, a izbucni, a se manifesta.
7. a se pronunţa public, a lua atitudine pentru, ori împotriva cuiva, sau a ceva.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. déclarable)
1. care poate sau trebuie să fie declarat.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. déclarant)
1. (cel) care face o declaraţie (la ofiţerul scării civile).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. déclaration, lat. declaratio)
1. mărturisire, afirmare deschisă a unor convingeri, sentimente etc.
2. verb de ~ = verb care denumeşte acţiunea de „a vorbi”.
3. document oficial prin care se comunică ceva, se ia o măsură; notificare.
4. mărturie, depoziţie în faţa unei autorităţi.
5. relatare făcută în faţa unei autorităţi.
6. relatare făcută în faţa unui organ administrativ prin completarea unui formular; formularul însuşi.
7. (inform.) instrucţiune care precizează, pe baza indentificatorilor, atributele datelor utilizate într-un program sau într-o zonă a acestuia.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (declarație + program)
1. declarație care conține un program (de obicei cu caracter politic).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. déclaratif)
2. ton ~ = ton ferm, categoric, sentenţios.
3. (jur.; despre un act) prin care se constată existenţa unui drept preexistent.
4. (despre verbe, propoziţii) care exprimă o aserţiune; asertiv.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (declarativ + -ism)
2. (pedagogie) punct de vedere conform căruia cunoștințele trebuie reprezentate mai degrabă într-o manieră declarativă, și nu procedurală.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (lat. abrogare, fr. abroger)
1. a scoate din vigoare un act normativ.
2. a anula, a suprima o lege, o dispoziție oficială.
3. a declara lipsit de valabilitate.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. acquitter)
1. tr. (jur.) a declara pe cineva liber de răspundere penală, a scoate din culpă.
3. tr., refl. a(-şi) plăti o datorie.
4. a se ~ de ceva = a îndeplini (ceva).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., engl. affidavit)
1. (în unele state) declaraţie scrisă sub jurământ în faţa instanţei judecătoreşti (autentificată).
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. affirmer, lat. affirmare)
1. tr. a susţine, a declara categoric, ferm.
2. refl. a se evidenţia, a se face remarcat prin ceva.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (după fr. anathémiser, anathématiser, lat. anathemisare)
1. a arunca anatema asupra cuiva; a pronunța o excomunicare împotriva cuiva.
2. a blestema, a declara ca aparținând răului.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. annuler, lat. annullare)
1. a declara nul (un act); a desfiinţa.
2. a egala cu zero o expresie matematică.