Dictionar

decret

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. décret, lat. decretum)

1. act emis de organul suprem al puterii de stat, prin care se stabilesc dispoziții obligatorii generale sau prin care se reglementează anumite situații individuale.
2. ~ -lege = decret cu putere de lege.
 

decreta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. décreter)

1. a da un decret; a hotărî prin decret.
2. (fig.) a declara ceva cu emfază, sentențios; a emite o părere categorică.
 

decretal, -ă

Parte de vorbire:  adj. (învechit)  
Etimologie: (decret + -al)

1. care are caracter de decret.
 

decretală

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. décretale, lat. decretalis)

1. decizie papală asupra unei consultații, privind chestiuni de dogmatică ori de morală ridicate de episcopi sau abați.
 

buletin

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bulletin)

1. act, livret oficial care atestă identitatea unei persoane.
2. adeverință prin care se consemnează ceva.
3. scurtă comunicare oficială cuprinzând informații de actualitate.
4. periodic editat de o instituție specializată: referate, studii și informații dintr-un anumit domeniu; publicație periodică oficială care cuprinde legi, decrete, decizii etc.
5. ~ de vot = imprimat cu numele candidaților la o alegere.
 

decret

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. décret, lat. decretum)

1. act emis de organul suprem al puterii de stat, prin care se stabilesc dispoziții obligatorii generale sau prin care se reglementează anumite situații individuale.
2. ~ -lege = decret cu putere de lege.
 

decreta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. décreter)

1. a da un decret; a hotărî prin decret.
2. (fig.) a declara ceva cu emfază, sentențios; a emite o părere categorică.
 

edict

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. edictum, germ. Edikt)

1. lege, ordonanță prin care un înalt magistrat roman își arăta activitatea trecută și anunța programul activității viitoare.
2. act, decret imperativ emis de un monarh sau de o autoritate laică ori bisericească.
 

emite

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. emittere, după fr. émettre)

1. a lansa, a enunța, a exprima (o părere, o teorie).
2. a elabora, a pune în vigoare (o lege, un decret etc.)
3. a pune în circulație (bancnote, hârtii de valoare etc.).
4. a produce, a răspândi radiații, unde electromagnetice etc.; a transmite, a difuza.
 

lansaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. lançage)

1. oscilații verticale ale șasiului unui automobil.
2. lansare la apă a unei nave.
3. (rar) emitere a unui decret, a unui mandat de arestare și așa mai departe; lansare.