decurge

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. découler)

1. a rezulta din. 2. a se desfășura.

aromatic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aromatique, lat. aromaticus)

1. care răspândește aromă, parfumat.
2. (despre plante) care conține diferite substanțe mirositoare.
3. (despre substanțe organice, combinații) care are în moleculă unul sau mai multe nuclee de 6 atomi de carbon, cu o structură caracteristică.
4. (chimie) se referă la seria de compuși foarte stabili a căror moleculă conține unul sau mai multe nuclee de benzen.
5. plantă ~ă = plantă folosită în bucătărie și fitoterapie pentru aromele pe care le degajă și pentru uleiurile esențiale pe care le conține și care pot fi extrase.
6. (oenologie) persistență ~ă intensă = durata exprimată în secunde a persistenței aromelor după degustare.
7. miros ~ = miros care decurge dintr-o aromă, un parfum sau un ulei parfumat.

consecvență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. conséquence, lat. consequentia)

1. faptul de a fi consecvent.
2. (în logica scolastică) implicația și decurgerea formulelor logice una din alta.
3. caracteristică a gândirii corecte care respectă legile și regulile de formare și transformare într-un sistem deductiv.

epicureic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. epikureisch)

1. care aparține epicureismului; care decurge din epicureism; epicurian.
2. conform cu filosofia lui Epicur; epicurian.
3. (prin ext.) devotat plăcerii, dependent de plăcere; epicurian.
4. școala ~ă = școală filosofică inițiată de Epicur, a cărei activitate s-a desfășurat mai multe secole, având ca obiectiv principal atingerea fericirii prin satisfacerea doar a dorințelor „naturale și necesare”.

epicureu, -ee

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (lat. epicureus)

1. I. care aparține epicureismului; care decurge din epicureism; epicurian.
2. conform cu filosofia lui Epicur; epicurian.
3. (prin ext.) devotat plăcerii, dependent de plăcere; epicurian.
4. II. adept al epicurismului; epicurian.
5. (fam.) om înclinat spre plăceri; epicurian.

hedging

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (engl. hedging)

1. (fin.) operație prin care un importator sau o bancă se angajează, pe de o parte, să plătească o sumă în valută la un anumit termen, iar pe de alta, se împrumută cu aceeași sumă în valută, având același termen de rambursare.
2. operație de contracarare a riscurilor ce pot decurge din oscilațiile prețurilor de comerț exterior sau ale cursurilor de schimb.

hegelian, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. hégélien)

1. I. referitor la hegelianism, filosofia lui Hegel și a discipolilor săi.
2. care decurge din gândirea lui Hegel.
3. care aparține filozofiei lui Hegel.
4. II. adept al hegelianismului (al filozofiei lui Hegel).
5. cel care aderă la gândirea lui Hegel.