defăimare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (defăima)

1. ponegrire, clevetire, calomnie, hulă.
2. (învechit) dispreț, desconsiderare, umilire, batjocură.

blasfemie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. blasphemia)

1. defăimare, profanare a ceea ce este considerat sfânt; blasfem.

calomnie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. calomnie)

1. afirmație mincinoasă și tendențioasă care atinge onoarea și reputația cuiva; defăimare.

difamator, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. diffamateur)

1. (persoană) care defăimează, care comite un act de defăimare; defăimător, difamant.

difamație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. diffamation)

1. acțiunea de a difama și rezultatul ei; defăimare.
2. afirmarea unui fapt care ar putea afecta onoarea sau reputația cuiva.
3. (var.) (înv.) difamațiune.
4. (antonime) apologie, lăudare.

povestire

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (povesti)

1. poveste.
2. relatare a unei povești; povestit.
3. (spc) narațiune literară de dimensiuni relativ reduse și în care structura epică se construiește pe un fond liric.
4. (rar) basm.
5. (rar) înfățișare prin imagini; ilustrare.
6. (bis; reg) predică.
7. (rar; lpl) bârfeli.
8. (rar) defăimare.

hulitură

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (huli + -tură)

1. blasfemiere a ceva considerat sfânt; hulire.
2. calomniere; (prin ext.) defăimare.
3. facere de râs, de rușine, de ocară; batjocorire.
4. înjosire a cuiva în ochii altora; hulire.
5. vorbe de ocară; vorbe de rău despre cineva; hulire.
6. (prin ext.) disprețuire.