Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. defectus, germ. Defekt)
1. adj. care s-a defectat, s-a stricat.
2. s. n. imperfecţiune, lipsă, cusur.
3. deranjament, dereglare care împiedică funcţionarea unei maşini, a unui aparat, mecanism etc.
5. (fiz.) ~ de masă = diferenţa dintre suma particulelor constitutive ale unui atom şi masa reală a acestuia.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (defect)
1. refl. (despre maşini, aparate, mecanisme etc.) a avea un defect, a (se) strica.
2. tr. a produce un defect (la o maşină etc.).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. défection, lat. defectio)
1. dezertare, părăsire a unui partid, a unei cauze etc.
2. deranjament care împiedică buna funcţionare a unei maşini, a unui aparat etc.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. défectif, lat. defectivus)
1. (despre verbe, substantive şi adjective) care nu este folosit la toate formele flexionare; (despre adverbe) care nu are (unele) grade de comparaţie (inclusiv pozitivul).
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. défectivité)
1. însușirea de a fi defectiv, de a prezenta imperfecțiuni sau lipsuri.
2. (gramatică) caracterul substantivelor sau verbelor defective, care au flexiunea incompletă sau care nu se întrebuințează la anumite forme gramaticale.
3. (electronică) prezența defectelor în cristalul unui semiconductor.
4. (muzică) însușire a unor game de a nu cuprinde toate treptele octavei.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. défecto-, cf. lat. defectus „lipsă, uzură, distrugere”)
1. „defect, deficiență, fisură”.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: ( fr. aberration, lat. aberratio)
1. abatere de la normal sau corect; (prin ext.) idee, noţiune, comportament; aberanţă; absurditate.
2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.
3. (bot.) abatere importantă faţă de tip; formă rezultată pe cale de mutaţie.
4. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.
5. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.
6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizaţii pe marginea imaginilor.
7. unghi format de direcţia adevărată şi de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. aberroscope)
1. (optic.) instrument pentru observarea defectului de distorsiune a unui ochi normal.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. achromatopsique)
1. (suferind) de acromatopsie, defect de vedere care constă în incapacitatea de a distinge culorile; acromatop.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. accusation, lat. accusatio)
1. acțiune în justiție prin care cineva este acuzat; acuzare.
2. orice reproș, orice imputare făcută unei persoane pentru o culpă, un defect.
4. (antonime) disculpare, dezvinovățire.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. adhérence, lat. adhaerentia)
2. bridă.
3. (fiz.) forţă care menţine alăturate două corpuri în contact.
4. (constr.) fenomen de legătură între beton şi oţel.
5. (metal.) fenomen de prindere pe suprafaţa pieselor turnate a unor cruste, care provoacă defecte.
6. aderare, solidarizare conştientă.
7. (bot.) concreştere intimă şi secundară, necongenitală, a organelor similare învecinate, obişnuit separate (frunze, petale, antere).
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (germ. Alloplastik)
1. (med.) procedură chirurgicală efectuată pentru a înlocui și repara defectele din organism cu ajutorul unor materiale sintetice; aloplastie.