Dictionar

delegație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. délégation, lat. delegatio)

1. împuternicire de a acționa într-un anumit fel în numele cuiva.
2. act prin care cineva este desemnat ca delegat.
3. grup de persoane împuternicit cu o misiune specială.
 

delega

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. déléguer, lat. delegare)

1. a atribui cuiva calitatea de delegat; a da o delegație.
 

delegat, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. délégué, lat. delegatus)

1. cel împuternicit cu o delegație.
2. reprezentant al unei organizații politice sau obștești, al unui stat la o conferință, la un congres etc.
 

delegatar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. délégataire)

1. (cel) care deleagă, care dă o delegație.
 

misiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. mission, lat. missio)

1. însărcinare, funcție încredințată cuiva; rol, rost, menire.
2. ~ diplomatică = oficiu sau reprezentanță diplomatică permanentă cu grad de ambasadă sau legație, condusă de un ambasador sau de un nunțiu.
3. delegație trimisă de un stat în străinătate cu un scop determinat.
4. acțiunea de propagare a creștinismului în țările cu o altă religie.
 

regență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. régence)

1. guvernare a unui stat monarhic exercitată de una sau de mai multe persoane în timpul minorității sau al absenței regelui; perioada respectivă; persoanele care guvernează.
2. (ist.) nume care se dădea unor state musulmane din nordul Africii (Tripolitania, Algeria, Tunisia) guvernate printr-o delegație a sultanului din Constantinopol.