Rezultate secundare (Demn,):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. dignus)
3. care impune respect; corect, rezervat, grav.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. dignitaire)
1. înalt funcţionar de stat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după lat. dignitas, fr. dignité)
1. calitatea de a fi demn; prestigiu.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (v. îndemna)
2. ceea ce stimulează la o acțiune; imbold, impuls, stimulent.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abject, lat. abiectus)
1. care comite fapte reprobabile; ticălos.
2. care inspiră dezgust, repulsie, prin josnicia, degradarea sa morală; demn de cel mai mare dispreț; abominabil.
3. (antonime) respectabil, stimabil.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abjection, cf. lat. abjectio)
1. caracterul a ceea ce este josnic, demn de disprețuit.
2. stare de înjosire care atrage disprețul tuturor.
3. acțiune degradantă care inspiră dispreț.
4. faptă abjectă; josnicie, mârșăvie, ticăloșie.
6. (antonime) demnitate, măreție, noblețe.
Parte de vorbire: vb. intr.
Origine: (fr. abuser)
1. a uza de ceva în mod exagerat, a folosi (conștient) fără măsură; a face abuz.
2. a exagera în utilizarea unei posibilități, a unei libertăți.
3. a profita în chip nedemn de o situație, un avantaj, încredere.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. accréditer)
1. a da autoritatea necesară unui reprezentant diplomatic pe lângă un guvern străin; a împuternici.
3. (fin.) a deschide, a pune la dispoziţia cuiva un acreditiv.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după rus. aktivizirovati)
1. a îndemna să fie mai activ; a impulsiona, a dinamiza.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Adhortativ)
1. formă a imperativului la persoana I plural, exprimând un îndemn.