Dictionar

Rezultate principale (Demonstra,):

Demonstra

Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. demonstrare, după fr. démontrer, /II/ rus. demonstrirovati)

1. tr. a arăta în mod convingător, pe cale de raţionament sau prin exemple concrete, (ne)adevărul unei afirmaţii.

2. a dovedi, prin calcule şi raţionamente, adevărul exprimat într-o teoremă, într-un enunţ.

3. intr. a lua parte la o demonstraţie; a manifesta, a arăta ceva prin semne exterioare.


Rezultate secundare (Demonstra,):

Demonstrabil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. demonstrabilis, după fr. démontrable)

1. care poate fi demonstrat.

2. care poate fi dovedit prin calcule și prin raționamente.

3. (antonime) indemonstrabil, nedemonstrabil.


Demonstrabilitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (după fr. démonstrabilité)

1. caracterul a ceea ce poate fi demonstrat; calitatea de a fi demonstrabil.

2. (anton.) indemonstrabilitate.


Demonstrant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (rus. demonstrant)

1. participant la o demonstraţie; manifestant.


Demonstraţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. démonstration, lat. demonstratio, /3/ rus. demonstraţiia)

1. raţionament prin care se probează adevărul unei teoreme, al unei judecăţi.

2. manifestare, exteriorizare a unui sentiment, a unei atitudini etc.

3. manifestaţie de masă cu caracter politic.

4. (mil.) exerciţiu tactic prin care se urmăreşte înşelarea inamicului.

5. procedeu de compoziţie literară constând în descrierea unui fapt particular, povestirea unui eveniment.


Demonstrativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. démonstratif, lat. demonstrativus)

1. care demonstrează, care serveşte pentru a demonstra; ilustrativ.

2. pronume ~ = pronume care arată locul în timp şi spaţiu al obiectului faţă de vorbitor; adjectiv ~ = adjectiv care indică depărtarea sau apropierea unui obiect; articol ~ = articol adjectival.

3. care manifestă, care arată ostentativ un sentiment, o atitudine etc.


Demonstrativitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (demonstrativ + -itate)

1. atitudine teatrală manifestată prin preocuparea continuă de atragere a atenţiei anturajului asupra propriei persoane.


Abstenţionism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abstentionnisme)

1. abţinere demonstrativă de la exercitarea dreptului de vot.

2. doctrină care susține această atitudine.


Antecedent, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. antécédent, lat. antecedens)

1. I. care precede (cel mai adesea imediat) în timp; care este anterior.

2. (vorbind de un curs de apă) care prezintă un fenomen de antecedență.

3. (despre o vale) care s-a stabilit înaintea unei deformări tectonice.

4. II. faptă, întâmplare anterioară unui fapt, unei stări actuale.

5. ~ penal = fapt penal privind trecutul unui inculpat.

6. (logică) primul termen al unei judecăţi ipotetice; tot ceea ce poate constitui premisa unei demonstraţii.

7. prima secţiune a unei unităţi melodice structurată binar.

8. (muzică) prima expunere tematică într-o lucrare elaborată prin tehnica contrapunctului.

9. (antonime) posterior, subsecvent, ulterior.


Apagogic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. apagogique)

1. (log.) care dovedește ceva prin arătarea imposibilității contrariului, prin reducere la absurd.

2. raționament ~ = raționament în care demonstrăm o propoziție arătând absurditatea propoziției contrare; apagogie.

3. demonstrație = demonstrație indirectă prin dovedirea absurdității contrariului; apagogie.


Apagogie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. apagogie)

1. raționament prin care demonstrăm adevărul unei propoziții prin demonstrarea imposibilității sau absurdității propoziției contrare; demonstrație apagogică, reducere la absurd.


Argument

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. argument, lat. argumentum)

1. dovadă (propoziţie, raţionament) pe care se întemeiază o demonstraţie; probă.

2. (mat.) element din domeniul de definiţie al unei funcţii; variabilă independentă.

3. rezumat al unei piese de teatru, al unei opere literare etc.

4. dată folosită drept cheie în cursul unei sortări, unei căutări într-un fişier.


Argumenta

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. argumenter, lat. argumentari)

1. a aduce dovezi, a demonstra, a întări cu argumente.