Dictionar

demonstrativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. démonstratif, lat. demonstrativus)

1. care demonstrează, care servește pentru a demonstra; ilustrativ.
2. pronume ~ = pronume care arată locul în timp și spațiu al obiectului față de vorbitor; adjectiv ~ = adjectiv care indică depărtarea sau apropierea unui obiect; articol ~ = articol adjectival.
3. care manifestă, care arată ostentativ un sentiment, o atitudine etc.
 

demonstrativitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (demonstrativ + -itate)

1. atitudine teatrală manifestată prin preocuparea continuă de atragere a atenției anturajului asupra propriei persoane.
 

abstenționism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abstentionnisme)

1. abținere demonstrativă de la exercitarea dreptului de vot.
2. doctrină care susține această atitudine.
 

elocvent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. éloquent, lat. eloquens)

1. care vorbește frumos și convingător; concludent, edificator.
2. (și adv.) plin de înțeles; semnificativ; expresiv, demonstrativ.
 

exhibitoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. exhibitoire, lat. exhibitorius)

1. care etalează, expune ceva în fața unui public, de obicei în mod ostentativ, demonstrativ; de exhibiție.
2. (var.) esibitoriu.
 

ilustrativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. illstratif, it. illustrativo)

1. care ilustrează; demonstrativ.
 

old-boy

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. old-boy)

1. jucător retras din sportul competițional datorită vârstei, care joacă într-un meci amical, sau demonstrativ.
 

ostentație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ostentation, lat. ostentatio)

1. atitudine de paradă, de înfumurare, de nesocotire provocatoare a celorlalți; prezentare demonstrativă a avantajelor, a bunurilor pe care le are cineva; etalare pretențioasă.
2. cu ~ = în mod demonstrativ, ostentativ.