OK
X
denunț
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (denunţa)
1.
semnalarea
către
o
autoritate
a
comiterii
unei
infracțiuni;
denunțare,
delațiune.
denunța
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (lat. denuntiare, fr. dénoncer)
1.
a
face
un
denunț.
2.
(fam.)
a
pârî.
3.
a
declara
nul,
expirat
(un
tratat,
un
contract
etc.).
4.
a
indica,
a
demonstra.
denunțare
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (v. denunța)
1.
acțiunea
de
a
denunța
și
rezultatul
ei.
2.
desfacere
a
unui
contract
sau
a
unui
tratat
prin
voința
unilaterală
a
uneia
dintre
părți.
3.
denunț.
denunțător, -oare
Parte de vorbire:
s.m.f.
Etimologie: (după fr. dénonciateur)
1.
cel
care
face
un
denunț;
delator.
autodenunța
Parte de vorbire:
vb. refl.
Etimologie: (auto1- + denunţa)
1.
a
aduce
la
cunoștință
un
fapt
săvârșit
de
propria
persoană;
a
se
denunța
singur.
cafard, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. cafard)
1.
(om)
ipocrit,
prefăcut,
fățarnic.
2.
(fam.)
denunțător,
turnător.
delator, -oare
Parte de vorbire:
s.m.f.
Etimologie: (fr. délateur, lat. delator)
1.
denunțător;
informator.
delațiune
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. délation, lat. delatio)
1.
denunțare,
denunț.
demasca
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. démasquer)
1.
tr.,
refl.
a(-și)
scoate
masca.
2.
a
denunța;
a(-și)
dezvălui
caracterul,
planurile,
intențiile.
3.
tr.
a
descoperi
inamicului,
prin
nerespectarea
regulilor
de
mascare,
obiectivele,
planurile.
denunț
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (denunţa)
1.
semnalarea
către
o
autoritate
a
comiterii
unei
infracțiuni;
denunțare,
delațiune.