Dictionar

deposeda

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. déposséder)

1. a lua cuiva posesiunea unui lucru; a lipsi pe cineva de un lucru sau de un drept.
2. (var.) (înv.) a desposeda.
 

deposedant, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (v. deposeda)

1. (persoană) care deposedează.
 

deposedare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. deposeda)

1. acțiunea de a deposeda și rezultatul ei.
2. lipsire a unei persoane de posesiunea unui lucru sau a unui drept; deposedat.
3. (var.) (înv.) desposedare.
 

evicțiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. éviction, lat. evictio)

1. (jur.) deposedare de un lucru obținut legal, suferită în urma unei sentințe sau a unui drept exercitat într-un anumit fel de cineva.
 

expropria

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. exproprier)

1. a deposeda pe unul ori mai mulți proprietari de bunurile care le aparțin, cu sau fără plata unei despăgubiri, trecându-le în patrimoniul statului.
 

spoliație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. spoliation)

1. acțiunea de a spolia și rezultatul ei; acțiunea de deposedare prin violență sau înșelăciune; spoliere.
2. (var.) (înv.) spoliațiune.
 

tackle

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. tackle)

1. deposedare neregulamentară de minge a adversarului la fotbal, rugbi etc., acționând asupra acestuia cu piciorul, cu capul, cu genunchii, cu pieptul, prin acroșaj etc.; tackling.
 

isterisi

Parte de vorbire:  vb. tr. (înv.)  
Etimologie: (ngr. ὑστερώ)

1. a lipsi pe cineva de ceva (de un drept, privilegiu etc.); a deposeda, a prăda, a jumuli.
 

evins, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (v. evinge)

1. care a fost deposedat prin lege de un bun deținut pe nedrept.
2. care a fost contestat și anulat ca proprietate, pe cale juridică.