Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. dépraver, lat. depravare)
1. refl. a deveni depravat; a se corupe.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (deprava)
1. (om) descompus din punct de vedere moral; desfrânat, corupt.
Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (fr. dépravation, lat. depravatio)
1. acțiunea de a (se) deprava și (mai ales) rezultatul ei; depravare.
2. atitudine și comportament lipsit de simț moral, mai ales în zona vieții sexuale.
3. (înv.) alterare gravă a unui organ (sau altă substanță) care și-a pierdut puterea sau forma inițială.
5. (antonime) ameliorare, castitate.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. anthropophagie)
1. faptul, din necesitate sau depravare în societățile evoluate, sau obiceiul tradițional, din societățile primitive, de a mânca carne de om; canibalism.
2. (etnologie) ~ rituală = ~ practicată din motive religioase sau conexe, spre deosebire de canibalismul de subzistență.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. corruptus)
1. stricat, depravat, pervertit.
2. (despre cuvinte, fraze) deformat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. corruption, lat. corruptio)
1. abatere de la moralitate, de la datorie; depravare, pervertire, venalitate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. décadence, lat. decadentia)
2. corupţie, degradare morală, depravare.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după it. decadere)
1. a cădea, a ajunge într-o stare inferioară, a ajunge rău; a-şi pierde puterile, a fi în declin, a da îndărăt.
3. (jur.) a ~ din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiţii sau formalităţi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (decădea)
1. declin, regres; degradare morală; depravare.