Dictionar

Rezultate principale (Deprindere,):

Deprindere

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (deprinde)

1. faptul de a (se) deprinde.

2. pricepere căpătată prin repetarea aceleiași activități; obișnuință.

3. ușurință căpătată în timp într-o îndeletnicire oarecare; pricepere, destoinicie, dexteritate.

4. (rar) practică obișnuită într-o îndeletnicire oarecare; exercițiu.


Rezultate secundare (Deprindere,):

Adaptare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. adapta, lat. adaptatio)

1. acţiunea de a (se) adapta; adaptaţie.

2. deprindere cu noi condiții (de viață, de muncă etc.); acomodare.

3. modificare a unei opere pentru a trece dintr-un gen în altul; transpunere în formă scenică, radiofonică sau cinematografică a unei opere literare.

4. (bot.) modificările morfologice şi fiziologice ale plantei pentru a face faţă condiţiilor de mediu schimbat.

5. ~ la utilizator = adaptarea echipamentelor produse în serie la cerințele specifice ale unui utilizator; particularizare, personalizare.

6. (antonime) inadaptare, neadaptare.


Caligrafie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. calligraphie, gr. kalligraphia)

1. arta, deprinderea de a scrie frumos.

2. scriere frumoasă.

3. fel de a scrie (al cuiva).


Cheilofagie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. chéilophagie)

1. (med.) acțiune patologică care consistă în mușcarea constantă a buzelor.

2. tic sau deprindere involuntară de mușcare a buzelor.


Consuetudine

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. consuetudo)

1. obişnuinţă, obicei, deprindere; uz, datină.


Convenţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. convention, lat. conventio)

1. înţelegere, acord, pact între state, instituţii etc.

2. contact.

3. denumire dată unor tratate internaţionale.

4. (lit., arte) acceptare tacită a unor procedee, forme sau idei.

5. (pl.) deprindere stabilită prin tradiţie.

6. adunare legislativă a Franţei între 1792 şi 1794.

7. congres al unui partid, al unei grupări politice, reunit în vederea desemnării candidatului la preşedinţie, stabilirii platformei-program etc.


Disciplină

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. discipline, lat. disciplina)

1. totalitatea regulilor de conduită şi de ordine obligatorii pentru membrii unei colectivităţi; supunere a membrilor unei colectivităţi faţă de dispoziţiile date de conducere etc.

2. spirit de ordine, deprindere cu o ordine strictă.

3. ramură a unei ştiinţe; domeniu, specialitate: (p. ext.) ştiinţă.