Dictionar

Rezultate principale (Derivă,):

Deriva

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. dériver, lat. derivare)

1. intr. a se trage, a rezulta din (ceva).

2. (lingv.) a-şi avea originea în...

3. (despre /aero/nave) a devia de la direcţia de mers sub influenţa vânturilor, a curenţilor.

4. tr. (mat.) a calcula derivata unei funcţii.

5. a abate o apă din cursul ei firesc.


Derivă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dérive)

1. unghi format de axul longitudinal al unei (aero)nave cu drumul de urmat sub acţiunea curenţilor.

2. a merge (sau a fi) în ~ = a naviga în voia vântului, a valurilor şi curenţilor.

3. deplasare a gheţurilor de la poli.

4. a fi în ~ = (fig.) a fi fără voinţă, fără energia necesară unei acţiuni.

5. unghi format, la tragerile indirecte cu tunul, de planul de tragere cu planul de ochire.

6. (tehn.) abatere într-un singur sens a valorii unei mărimi faţă de valoarea iniţială.

7. partea verticală fixă a ampenajului unui avion sau planor.


Rezultate secundare (Derivă,):

Derivabilă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dérivable)

1. (mat.) funcţie ~ = funcţie care admite o derivată.


Derivare

Parte de vorbire: s.
Origine: (deriva)

1. provenire, coborâre din. 2. (lingv.) provenire a unui cuvânt din altul.

2. procedeu de formare a cuvintelor prin adăugare de afixe sau prin suprimarea lor.

3. ~ progresivă = derivare bazată pe adăugarea formativelor, a afixelor; ~ regresivă (sau inversă) = derivare prin suprimarea formativelor, a desinenţelor sau a sufixelor.

4. (mat.) operaţie de calcul diferenţial prin care se obţine o derivată.

5. (inform.) trecere de la un cuvânt la altul prin aplicarea unei reguli din gramatica formală.


Derivat

Parte de vorbire: s.
Origine: (deriva, după fr. dérivée)

1. s. m. substanţă preparată din altă substanţă şi care se aseamănă ca structură moleculară cu substanţa din care provine.

2. s. n. produs industrial care se extrage dintr-o anumită materie primă.

3. cuvânt format prin derivare de la un alt cuvânt.

4. lucru care derivă din altul.

5. s. f. (mat.) limita (finită) a raportului dintre creşterea unei funcţii şi creşterea argumentului, când acesta tinde către zero.


Derivaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dérivation, lat. derivatio)

1. ramificaţie secundară a unei căi de comunicaţie, a unui circuit telefonic, electric etc.

2. deviere a unui proiectil din planul de tragere.

3. lucrare hidrotehnică pentru transportul apei între conducta principală sau sursă şi punctul de utilizare.

4. (lingv.) derivare (2).

5. abatere a sângelui sau a umorilor dintr-o parte a corpului în alta.

6. modificare a tulburărilor organice prin producerea unei reacţii într-o altă zonă.


Derivaţional, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dérivationnel)

1. referitor la derivarea cuvintelor.


Derivativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dérivatif, lat. derivativus)

1. adj. care trage, abate ceva în altă parte.

2. s. n. mijloc terapeutic care abate şi uşurează o suferinţă; (fig.) leac, remediu.

3. adj., s. n. (lingv.) (element) cu care se face derivarea.


Abstract, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.

2. în ~ = pe bază de deducţii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înţeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducţia abstractă şi încifrarea imaginii; abstracţionism.

3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.

4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acţiunea acestuia.

5. categorie filozofică desemnând cunoaşterea proprietăţilor esenţiale şi generale.


Acetilenic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. acétylénique)

1. (despre compuşi chimici) derivat din acetilenă.

2. hidrocarburi ~ce = alchine.


Acetilură

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acétylure)

1. derivat al acetilenei cu un metal.


Acetonă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acétone)

1. derivat al cetonelor, lichid incolor, cu miros eteric, volatil, inflamabil, solvent pentru materii grase, lacuri şi vopsele etc.


Acil

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acyl)

1. radical monovalent derivat din acizii organici.


Acrilic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. acrylique)

1. acid ~ = acid etilic obţinut prin oxidarea acroleinei, lichid incolor, cu miros înţepător.

2. (despre produse industriale sintetice) obţinut cu ajutorul derivaţilor acidului acrilic.