Dictionar

Rezultate secundare (Desăvârşit):

Absolut, -ă

Parte de vorbire: adj., adv., s.
Origine: (lat. absolutus, fr. absolu)

1. adj. care nu comportă nici o restricţie, necondiţionat.

2. total, complet, desăvârşit.

3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoaşterea completă a realităţii; (fiz.) mişcare = deplasarea unui corp faţă de un sistem de referinţă fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).

4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.

5. valoare = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracţie de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.

6. s. n. principiu veşnic, imuabil, infinit, la baza universului.

7. ceea ce există în sine şi prin sine.

8. adv. cu desăvârşire, exact.


Arhetipic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. archetypisch)

1. arhetipal.

2. ideal, desăvârşit.


Atic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. attique, lat. atticus, gr. attikos)

1. adj. propriu Aticii.

2. dialect ~ = dialect grec vorbit în Atica; frumuseţe = frumuseţe desăvârşită.

3. care se distinge prin bun-gust sau spirit.

4. sare = ironie subtilă, spirit fin.

5. s. n. parte a antablamentului, deasupra cornişei, menită mascheze marginea acoperişului.

6. etaj scund, deasupra cornişei, la nivelul faţadei sau retras.


Capodoperă

Parte de vorbire: s.
Origine: (it. capodopera)

1. operă desăvârşită, culme a creaţiei; (p. ext.) lucrare perfectă în orice domeniu.


Complet, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. complet, lat. completus)

1. adj. întreg, desăvârşit, deplin.

2. opere ~e = ediţie care cuprinde toate operele unui scriitor.

3. (despre un vehicul) care are toate locurile ocupate; plin.

4. adv. în întregime, cu desăvârşire.

5. s. n. ~ de judecată = colectiv din judecători şi asesori care pot judeca şi pronunţa legal o sentinţă.

6. lot de unelte, aparate, piese de schimb şi accesorii, într-un ambalaj anume, pentru a asigura funcţionarea unui sistem.

7. compleu.


Ideal, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. idéal, lat. idealis)

1. adj. referitor la o idee sau la ideație; care nu există sau nu poate exista decât în gândire.

2. perfect, desăvârșit; model.

3. s. n. model considerat perfect; perfecțiune pe care încearcă s-o imite un artist, un poet etc.

4. scop suprem al existenței, al activității cuiva sau a ceva.

5. (mat.) mulțime de elemente ale unui inel pentru care atât diferența dintre două elemente, cât și produsul dintre un element al inelului și un element al ei sunt tot elemente ale mulțimii.