Rezultate principale (Desemna,):
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. désigner, lat. designare)
1. a indica, a numi pe cineva pentru o demnitate, o funcţie etc.; a designa.
Rezultate secundare (Desemna,):
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. desemna)
1. faptul de a desemna; desemnat.
2. indicare a unei persoane după semne distinctive după care se poate recunoaște.
3. destinare a unei persoane pentru o anumită funcție; numire a cuiva într-o funcție.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT designatio
2. FR appellation; désignation
3. EN appellation; designation
6. HU kijelölés, megjelölés, meghatározás
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (germ. abstrakt, lat. abstractus)
1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducţii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înţeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducţia abstractă şi încifrarea imaginii; abstracţionism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acţiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoaşterea proprietăţilor esenţiale şi generale.
Parte de vorbire: I. s.n. (înv.), II. s.m. (înv.)
Origine: (I. fr. acquit; II. cf. lat. apium)
1. I. bilă de încercare la jocul de biliard, desemnând persoana care începe partida.
2. (reg.) baston special de lemn, cu care jucătorii lovesc bilele de biliard; tac.
3. II. plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu frunze mari, penate, cu flori albe, cu un rizom gros, globulos și cărnos, cultivată ca plantă culinară; țelină (Apium graveolens).
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (lat., gr., it. antonomasia)
1. (retorică) figură de stil prin care un substantiv comun sau o perifrază desemnează un substantiv propriu (ex. „Oratorul roman” pentru a-l desemna pe Cicero); antonomază.
2. (retorică) invers, figură de stil prin care un substantiv propriu este folosit ca substantiv comun (ex. „este un Nero” pentru a spune că este un tiran); antonomază.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. atopie, gr. atopia)
1. (med.) hipersensibilitate precoce, specifică omului, cu predispoziţie spre anumite manifestări alergice.
2. (lit.) ceea ce nu are loc desemnat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. campionato)
1. competiţie oficială organizată pe o probă sau pe o ramură sportivă pentru desemnarea celui mai bun.
2. situaţia, calitatea de campion.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. capitano, rus. kapitan)
1. grad de ofiţer inferior, între locotenent şi maior.
2. (mar.) ~ -locotenent = grad echivalent căpitanului din armata de uscat.
3. comandant al unei nave militare, comerciale sau de pasageri.
4. ~ de port = funcţionar care asigură activitatea unui port.
6. ~ de poştă = administrator al unei poşte.
7. (sport) jucător desemnat să reprezinte şi să conducă, în timpul unei competiţii, echipa din care face parte.